În această noapte, în jurul orei 01.10, în timp ce acționa pe DJ 209G, din comuna Straja, un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism.
Conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia cu semnalele luminoase şi acustice ale autospecialei de poliţie în funcțiune.
Pe fondul vitezei excesive şi a carosabilului umed, şoferul urmărit a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu trei capuri de podețe din beton aflate pe marginea părţii carosabile.
În urma impactului, unul din cei doi pasageri din autoturism, un bărbat, de 29 de ani, din comuna Straja, a fost rănit uşor.
Conducătorul auto a fost identificat de polițiști ca fiind un localnic, de 30 de ani, care emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ,,vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.