full screen background image

Declaraţie Politică a senatorului Ioan Stan (PSD): “Suntem aleși prin voința românilor și vom continua să le respectăm încrederea”

Senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan, a susţinut astăzi o Declaraţie Politică în şedinţa Senatului.

În alocuţiunea sa, parlamentarul sucevean a vorbit despre creşterea valorii PIB nominal, trendul crescător al investițiilor străine directe sau creşterea salariului mediu net.

Declaraţia Politică integrală a senatorului Stan o puteţi citi mai jos:

“Doamnelor și domnilor colegi,

Am auzit de atâtea ori spunându-se că repetiția este mama învățăturii încât sper că poate fi adevărat și valabil și în privința recunoașterii și însușirii unor adevăruri categoric demonstrate. Mă refer desigur la posibilitatea ca, repetate de mai multe ori, de către specialiști în domeniu, rezultatele implementării programului de guvernare PSD-ALDE să fie recunoscute de opozanții noștri politici. Așa încât, vin să sprijin specialiștii mai sus menționați, nominalizați concis EUROSTAT, și repet, în favoarea învățăturii.

Oameni buni, comparativ cu trim. I 2016, la sfârșitul trim. I 2018 valoarea PIB nominal a crescut de la 146 mild. lei la 176 mild. lei.Cifra de afaceri în industrie a crescut, comparând în procente rezultatele față de trim.I al anului precedent de la 2,6% în 2016 la 11,1% în 2017 și la 13,7% în 2018. Păstrând același sistem de referință, comenzile noi în industrie au crescut de la 4,1% în 2016 la 12,9% în 2017 și la 15,8% în 2018, investițiile străine directe au crescut de la 0,88 mild.euro în 2016 la 1,14 mild. euro în 2017 și la 1,38 mild. euro la sfârșitul trim. I 2018. Apreciind că cea mai bună formă de protecție socială este asigurarea unui loc de muncă stabil și bine plătit, de la venirea noastră la guvernare am reușit să reducem cu 92.000 numărul șomerilor din România, reducere înregistrată pe fondul creșterilor salariale. Pentru că față de decembrie 2016, când salariul minim net pe economie era de 205 euro, la sfârșitul trim. I 2018 salariul este de 250 euro. 1,7 milioane de români, atât din sectorul public cît și din cel privat, au beneficiat de creșterea salariului minim net cu 22%. Pensia medie va înregistra la jumătatea acestui an o creștere de peste 20% față de începutul guvernării noastre. Nu intenționez a mă transforma într-un raportor, dar aș vrea să interpretez unele din cifrele mai sus enunțate, în sprijinul speranței că vor fi înțelese la adevărata lor valoare.

Trendul crescător al investițiilor străine directe demonstrează sentimentul de credibilitate de care se bucură actul de guvernare în mediul de afaceri și motivează intenția guvernului de a se orienta către un parteneriat strategic real cu marile companii investitoare, care să conducă spre investiții de 1 miliard de euro

Promisiunea că efectele creșterii economice se vor transfera și în buzunarele românilor s-a tradus în faptul că la sfârșitul trim.I 2018 salariul mediu net, adică ce primește în mână un salariat, a crescut cu 11,5% față de decembrie 2016, când am preluat guvernarea-.

De altfel, consecvența cu care am continuat implementarea programului a cărui votare ne-a adus la guvernare, este de fapt marea problemă a pseudoopoziției politice la care asistăm, uneori cu jena indusă de ridicolul așa ziselor luări de poziție, alteori cu milă față de frustrarea ce le însoțește existența urmare a pierderii alegerilor. Dorind să-și demonstreze cu orice preț calitatea de opozanți, oamenii aceștia se aventurează în atacuri repetate la adresa guvernului, a programului de guvernare, a miniștrilor vinovați că nu fac ,,ce li se spune,, străduindu-se cu maximă obediență să fie pe placul celor care cred că pot dispune în afara temeiului legal.

Înțelegem că, prin ridicole manevre, unii își plătesc achitarea visând la răsturnarea guvernului urmată de ocuparea scaunului de prim ministru, alții vor să țină încuiate anume sertare – depozit de dosare sau se lasă ademeniți cu varii speranțe fanteziste în revenirea la ordinea zilei a ceea ce s-a numit ”guvernul meu”. Poate că toate aceste sunt omenești și deci pe de o parte sunt supuse greșelii, iar pe de alta sunt pasibil a fi înțelese. Dar să ai în fața ta cifre clare, neinterpretabile în valoarea lor absolută, care demonstrează că guvernul face bine ceea ce face și să încerci a le murdări cu aprecierea că se guvernează după ureche, mi se pare o reiterare a tentativelor de destabilizare a puterii alese prin votul a 3,5 milioane de români, tentative care și-au mai făcut cunoscute prezența îmbrăcate în scurtă roșie în mijlocul unor demonstrații al căror manifest a fost ulterior sancționat de justiție. Dacă munca depusă de Guvern și mai ales rezultatele acestei strădanii pot fi astfel calificate, mă tem că se dorește revenirea la guvernarea după indicații!

Cu toate acestea, voi continua să repet, cu nădejdea că până și oponenții noștri politici vor înțelege: Oameni buni, suntem aleși prin voința românilor și vom continua să le respectăm încrederea implementând programul de guvernare.”

comments

comments