full screen background image

Bărbat spitalizat după ce a căzut cu mopedul pe care-l conducea băut şi fără permis

Marţi, la ora 11.55, în timp ce conducea mopedul, pe DC 9, din comuna Forăști, un localnic, de 44 de ani, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a căzut pe carosabil.

Din accident, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului mopedului, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere, pentru nicio categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments