full screen background image

Activități de comemorare a aviatorului Vasile Niculescu, în Rădăuți. Eroul va deveni post-mortem Cetățean de Onoare al județului

Pe data de 24 aprilie, vor avea loc activități de comemorare a aviatorului Vasile Niculescu, în municipiul Rădăuți, acestea fiind organizate în cadrul manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri.

Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Rădăuți, Consiliul Județean Bacău, ARPIA Bacău, Cultul Eroilor Rădăuți, ANCMR Rădăuți, cu participarea instituțiilor de învățământ din județ și municipiu.

La ceremonialul militar vor fi prezenți elevi ai Colegiului Militar “Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, un detașament de cadre militare din unități ale Ministerului Apărării Naționale, din partea județelor Suceava și Botoșani, și aeronave care vor survola cerul pe parcursul manifestării.

Printre invitați se numără Aioanei Cristian – Șef cabinet Consiliul Județean Bacău, Munteanu Vasilică – Președintele Asociației Naționale a Arhiviștilor, Col. Dr. Popovici Romeo-Aurelian – Comandantul Colegiului Militar „Ștefan cel Mare”, Rustoiu Gabriel – Directorul Muzeului Unirii Alba, Col. Ieremia Ovidiu – ofițer în cadrul Ministerului Apărării Naționale, reprezentant al Garnizoanelor Suceava și Botoșani.

Din partea familiei va participa nepoata aviatorului, doamna Mallet Astrid, care va veni din Franța.

Manifestarea va debuta la ora 11.00, într-un cadru în care se va prezenta programul și se vor susține alocuțiuni. Începând cu ora 12:00 va avea loc o slujbă de comemorare la mormântul aviatorului Vasile Nicolescu, în cimitirul municipal Rădăuți.

Aviatorul Vasile Niculescu a intrat în istorie datorită zborului istoric pe care l-a efectuat pe 23 noiembrie 1918, când a aterizat cu avionul său Farman 40 pe Câmpia Libertății din Blaj. Acest zbor a fost ordonat şi efectuat ca urmare a faptului că Marele Cartier General Român trebuia să transmită documente importante Consiliului Național Român în vederea Unirii Transilvaniei, care avea să fie înfăptuită peste doar câteva zile, pe 1 Decembrie 1918. Era un sac plin cu manifeste şi o geantă sigilată, în care se găsea, printre alte documente, scrisoarea primului-ministru Ion I.C. Brătianu pentru Consiliul Național Român Central.

Guvernul român, aflat la Iași, şi Consiliul Național Român Central nu puteau comunica decât par avion, din cauza iernii aspre.

La întoarcere trebuia să dea vestea că românii din Transilvania se vor uni cu Țara, iar la Palatul Mitropolitan s-a hotărât să se țină o Mare Adunare Națională la Alba Iulia, pe 1 Decembrie.

La plecare, pe lângă acte importante ce trebuiau să ajungă în Regat, au primit, în mod simbolic, o bucată de piatră care se păstrase din monumentul ridicat în anul 1848 de către români pe Câmpia Libertății din Blaj şi care fusese distrus de inamic. Sute de oameni şi-au pus semnătura pe pânza avionului, fiind mesajul românilor din Ardeal către Guvernul de la Iași, anunțând Unirea care va avea loc peste doar câteva zile.

Acest zbor istoric ce a fost efectuat între Bacău şi Blaj a fost prima legătură a Transilvaniei cu România după Pacea de la București.

Vasile Niculescu s-a născut în Fălticeni, la data de 21 noiembrie 1891.

A urmat cariera aviatică în armată, după ce absolvise Seminarul teologic în anul 1915. S-a înrolat în armată la 24 ianuarie 1915 şi s-a înscris la cursurile școlii de pilotaj de la Băneasa, iar la 15 august 1915 a obținut brevetul de pilot. La 10 iulie 1916 este avansat plutonier şi repartizat Corpului de Aviație, iar la 1 octombrie 1916 avansează la gradul de sublocotenent. Este trimis pe front la cerere, la Escadrila de recunoaștere şi bombardament ușor F4. În timpul Războiului pentru Întregirea Neamului s-a remarcat în mai multe lupte aeriene duse împotriva aviației inamice. La începutul anului 1918 este deplasat împreună cu unitatea sa în Basarabia.

Întors la unitatea sa, locotenentul Vasile Niculescu va continua acțiunile de luptă.

După terminarea războiului a fost pilot în cadrul Grupului 1 Aeronautic între anii 1920-1923. La data de 24 octombrie 1923 este avansat la gradul de căpitan. La 1 octombrie 1924 este transferat la Comandamentul Școlii de Aeronautică, iar între 1 martie – 1 septembrie 1925 a efectuat un stagiu de pregătire în aviația cehoslovacă.

La 26 octombrie 1926 este transferat la Centrul de recrutare Rădăuți. Este mutat ulterior la Regimentul 96 infanterie la 1 octombrie 1930.

După stabilirea la Rădăuţi, Vasile Niculescu a practicat meseria de ceasornicar. Eroul marii uniri a murit pe data de 24 aprilie 1981, fiind înmormântat în cimitirul din Rădăuţi.

Programul activităților de comemorare a aviatorului Vasile Niculescu – Rădăuți 24 aprilie 2018

11.00-11.45 Întâlnirea organizatorilor și a invitaților – Primăria Municipiului Rădăuți

-prezentarea organizatorilor;

-prezentarea programului;

-cuvânt de prezentare a importanței evenimentului – prof. Ionel Mitrofan

– constituirea Cercului Cultul Eroilor Școala ”Gheorghe Popadiuc”

11.45-12.00 Deplasarea la Cimitirul municipal Rădăuți;

12.00-12.45 Slujbă de pomenire oficiată de către starețul Mănăstirii Bogdana

12.45-13.30 Ceremonial militar , depuneri de coroane de către organizatori, instituții , școli și colegii , asociații , partide politice;

13.30-14.00 Alocuțiuni

La propunerea preşedintelui Consilului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, în şedinţa de joi, 26 aprilie, Vasile Niculescu va deveni post-mortem Cetățean de Onoare al județului, “pentru a cinsti, în Anul Centenarului, înaintașii noștri care au avut un rol în realizarea Marii Uniri”.

Doina CRAIU

VIVA FM Rădăuţi

comments

comments