O patrulă din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Mălini a oprit pentru control, miercuri, la ora 22.35, pe DJ 209A, din localitate, autoturismul condus de un localnic, de 34 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.