full screen background image

Peste 900 de elevi au interacţionat cu angajatorii din Iaşi, în cadrul Caravanei UAIC

Caravana Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC), căreia i s-au alăturat pentru prima dată și reprezentanți ai companiilor, le-a oferit liceenilor din regiune prilejul de a discuta cu specialiștii și de a descoperi Iașul turistic.

Companii din Iași s-au alăturat Caravanei UAIC, prin intermediul căreia se promovează oferta academică la nivel regional, completând prezentările cu informații despre oportunitățile de dezvoltare a carierei în Iași și despre numeroasele atracții ale orașului. Caravana UAIC, formată din studenți şi profesori de la cele 15 facultăți ale instituției de învățământ, își propune să fie prezentă în peste 150 de licee din diferite regiuni ale țării și se desfășoară până în mai 2018. Implicarea mediului de business în susținerea caravanelor regionale în licee este o inițiativă a grupului IULIUS, ca parte a proiectului „Iași, orașul viitorului tău”.

Până în prezent, caravana în formulă extinsă a ajuns în orașele Galați, Bacău, Onești, Roman, Piatra Neamț și Focșani. „Prin prezența angajatorilor în liceu, elevii deja știu că nu merg la o facultate fără o finalitate în integrarea lor socială. Așa sunt mai optimiști, prind mai mult curaj și au mai mare încredere că ceea ce fac sau urmează să facă nu este o învățare nefinalizată, ci este o susținere pentru o meserie concretă din viitorul lor. Este foarte bine cum a fost gândit programul, chiar nu am avut până acum astfel de prezentări, în care au venit și angajatorii alături de Universitate”, a declarat prof. Felicia Panaite, Director al Liceului Pedagogic „Spiru Haret” din Focșani.

În total, peste 900 de liceeni din clasele a XI-a și a XII-a au interacționat cu specialiștii și au aflat cum își pot adapta planurile de viitor la oportunitățile disponibile în Iași, dar și detalii despre programele desfășurate pentru integrarea facilă a absolvenților pe piața muncii. „Ne bucurăm să facem parte din Caravana UAIC și astfel să putem oferi tinerilor informații și îndrumare în dezvoltarea lor profesională. Implicarea profesorilor și a companiilor în orientarea elevilor în carieră este un demers extrem de util, deoarece pot înțelege oportunitățile pe care le au, dar, poate și mai important, care sunt acelea care se potrivesc cu aptitudinile și cu așteptările lor”, au spus reprezentanții Accenture, care au participat la prezentările regionale.

Printre companiile care s-au implicat în Caravana UAIC se numără și Ness Digital Engineering, SCC Services și Capgemini, ai căror reprezentanți i-au încurajat pe tineri să urmeze o carieră din domeniul lor de interes și au subliniat importanța învățării limbilor străine încă din perioada liceului. Elevii au fost interesați să descopere cât mai mult din ce are Iașul să le ofere, atât din punct de vedere educațional și profesional, cât și din perspectiva posibilităților de recreere. Imaginea orașului turistic le-a fost transmisă de reprezentanții agenției Travis Tourism.

Programul „Iași, orașul viitorului tău”, lansat de compania IULIUS în luna februarie, are scopul de a promova Iașul la nivel regional, drept un centru academic, ce oferă multiple oportunități în dezvoltarea carierei, dar și ca oraș cu numeroase posibilități de petrecere a timpului liber. Programul include numeroase alte activități, precum: conferințe, caravane regionale, prezentări ale ofertei locurilor de muncă, întâlniri cu ONG-urile studențești de la diferite specializări, facilitarea unor discuții cu profesioniști din cadrul multinaționalelor prezente în Iași, evenimente de tipul „Ziua Porților Deschise”, sesiuni de training specializate și multe altele.

comments

comments