full screen background image

27 martie – Copii inteligenți

Am o veste bună! E legată de copiii din ziua de azi și e certificată de studiile psihologilor. Copiii de azi sunt inteligenți și majoritatea mult mai bine informați decât cei de ieri. Cred că ați constatat-o și dumneavoastră. Ne uimesc zilnic cu informațiile pe care le au despre dinozauri, despre țări îndepărtate, despre calculatoare, despre Sistemul Solar și multe altele. Și multitudinea de informații cu care ne uimesc, ne îndreptățește să afirmăm că sunt mult peste nivelul copiilor de altă dată. Și suntem mândri de ei.

Dar orice veste bună știți cum e… vine la pachet cu una mai puțin bună. Aceiași copii din zilele noastre reușesc mult mai greu să-și stăpânească emoțiile, își asumă mai greu responsabilități, sunt mai greu de disciplinat, mai încăpățânați și au răbdarea mai scăzută.

Cele două vești, bună și rea, de azi, au un punct comun. Copiii zilelor noastre, care se joacă din ce în ce mai rar “de-a ceva”. Chiar așa! Vă amintiți jocul “de-a aprozarul”, al fetelor, sau “de-a hoții și vardiștii”, al băieților? Copiii de azi citesc mai puțin și joacă mult mai rar jocuri cu reguli precise. Din acelea care ne puneau noua răbdarea la încercare, gen “Nu te supăra, frate!”.

În schimb se joacă foarte mult pe calculator sau se uită la televizor. Activități pe care noi, adulții, le recunoaștem ca fiind dăunătoare practicate în exces, dar le tolerăm. Pentru că ne oferă mai puțină gălăgie, pentru că se desfășoară în casă, într-o oarecare siguranță și nu deranjează nici vecinii.

Efectele televizorului și ale jocurilor pe calculator, deși nu vrem să le acordăm importanța cuvenită în agitația vieții pe care o ducem, sunt mai nocive pentru copii decât ne închipuim. Pe lângă efectul vizibil, din ce în ce mai mulți copii obezi și purtători de dioptrii, este evidentă și lipsa capacității de concentrrare pe o perioadă îndelungată fapt care îi afectează cel mai mult la școală. Și relațiile cu cei de vârsta lor sunt afectate. Sunt mai puțin sociabili și dispuși să accepte o înfrângere. Pentru că, de multe ori, în jocurile pe calculator sunt învingători.

Și pentru că am făcut o trecere în revistă a principalelor caracteristici ce ne atrag atenția în privința copiilor noștri, la final, vă propun o provocare. Încercați de-a lungul acestei săptămâni să măsurați inteligența copiilor dumneavoastră nu în cantitatea de cunoștințe pe care o au. Ci în perseverență, responsabilitate, răbdare, inițiativă proprie și autocontrol în diferite situații. Și dacă, la finalul săptămânii, veți avea rezultate care vă vor bucura, atunci puteți afirma că aveți copii foarte inteligenți, care vă dau speranțe într-un viitor cu cât mai multe vești bune.

Închei acum într-o notă optimistă, pentru că e nevoie. Consumați zilnic doza de educație! Sigur nu cauzează neplăceri!

comments

comments