full screen background image

1 martie – Mărțișoare

Nu știu cum sunteți dumneavoastră astăzi, dar eu îmi propun veselie, gânduri bune și optimism. Pentru că dacă aș fi trăit cu ceva mai multă vreme în urmă, astăzi aș fi marcat nu doar începutul primăverii, ci și începutul anului calendaristic. Și se spune că așa cum îți merge în prima zi a anului, îți va merge de-a lungul lui.

Unde mai pui că bunele și frumoasele noastre tradiții spun ca astăzi să dăruim. La noi, în zona de nord a țării, dăruiesc mai mult fetele la început de primăvară, în restul țării, dăruiesc mai mult băieții. Ce dăruiesc? Mărțișoare, bineînțeles.

Obiceiul acesta, cu oferirea mărțișoarelor, nu este unul nou, drept urmare știm cu toții ce simbolizează. Interesant însă de știut că nu doar noi, românii, răspândim mărțișoare la începutul lui martie. Obiceiuri similare au și cei din Republica Moldova, Bulgaria, Albania și Macedonia.

La noi însă, în timp, mărțișoarele au evoluat. De la simplul șnur ce răsucea albul și roșu cu diferite semnificații, s-a trecut la figurine din materiale diverse, pentru ca, în cele din urmă, multe mărțișoare să fie chiar adevărate bijuterii. Drept urmare, și ce se întâmplă cu mărțișorul după prima parte a lunii martie, când este purtat zilnic de cel ce l-a primit, diferă de origini.

La începuturi, după 12 zile în care mărțișorul era purtat la mână sau la gât, era atârnat pe ramura unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi mergea bine, însemna că îi va merge bine în viață și copilului. În alte cazuri, mărțișorul era atârnat pe ramurile unui păducel în momentul înfloririi, urmând ca cel ce l-a purtat să fie alb și curat ca florile acestui arbust.

Timpul a trecut și obiceiurile s-au schimbat. Căci e mult mai greu să te lase inima acum să agăți de copac vreo inimă de 20 de karate… Nu de alta, dar nu se știe dacă mai prinde momentul înfloririi și nu dispare printr-un buzunar întunecos. Mai bine lași timpul să decidă și să te lămurească și în privința curățeniei și în cea a sănătății.

Ce să zic… Obicei frumos, acesta cu mărțișorul. Indiferent dacă îl primești, îl oferi sau îl agăți pe undeva. E pretext de fericire și de a arăta celorlalți că îți dorești să împarți cu ei bucuria venirii primăverii.

Nu-mi rămâne decât să vă îndemn să dăruiți această lună mărțișoare, zâmbete, motive de bucurie. De ce nu?, chiar și doze de educație.

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza