full screen background image

Primăria Suceava va intra în reparaţii capitale

Proiectul de creştere a eficienţei energetice a sediul Primărie municipiului Suceava a trecut de testul evaluării în teren.

Primarul Ion Lungu, a anunţat că, după ce proiectul a fost declarat eligilbil, urmează etapa de precontractare.

Lungu: “A fost vizita în teren, la faţa locului, proiectul a trecut testul, fiind declarat eligibil. Suntem în perioada de precontractare, proiectul obţinând 78 de puncte la evaluare. Avem speranţa că, în măsura în care nu vor fi contestaţii, în termen de 30 de zile, se va face lista finală, şi vom reuşi să promovăm acest proiect important. Normal, sediul Primăriei trebuie să fie cea mai frumoasă clădire din oraş. Valoarea proiectului este de 7,51 de milioane de lei şi ne propunem, în primul rând, să facem izolaţii la pereţii exteriori, cu saltele de vată minerală, să schimbăm partea de sticlă şi să montăm pompe de căldură tip sol apă, dar şi noi calorifere şi ventilo-convertoare, cu reduceri de costuri pentru consumul de energie. Practic, va fi o reparaţie capitală a sediului Primărie.”

Valoarea totală a investiţiei este de peste 1,6 milioane de euro, iar lucrările se vor întinde pe durata a 24 de luni.

Printre principalele intervenţii care ar urma să se desfăşoare la clădirea administrativă din Areni se numără îmbunătăţirea izolaţiei termice a clădirii; reabilitarea şi modernizarea instalaţiilor de încălzire, de apă rece şi de apă caldă; modernizarea sistemelor de ventilare şi climatizare; introducere a surselor regenerabile de asigurarea a energiei termice; implementarea sistemelor de management energetic; montarea de corpuri de iluminat cu eficienţă energetică ridicată, la toate acestea adăugându-se schimbarea circuitelor electrice, înlocuirea lifturilor şi reparaţii la faţadă.

comments

comments