Poliţia Municipiului Rădăuți, în cooperare cu Poliţia Orașului Siret și Poliţia Orașului Vicovu de Sus, a organizat, miercuri, o acţiune pentru reducerea riscului rutier datorat conducerii de vehicule sub influenţa alcoolului, a excesului de viteză şi a altor abateri.
În cadrul acţiunii, au fost constatate 4 infracțiuni şi au fost aplicate 124 de contravenții, dintre care 65 pentru viteză, iar celelalte 59 pentru alte abateri, în valoare totală de 43.585 de lei.
De asemenea, au fost suspendate 3 permise de conducere şi reţinute 3 certificate de înmatriculare.
Astel, în jurul orei 13.32, un echipaj din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi, a oprit, pentru control, pe strada Calea Bucovinei din municipiul Rădăuți, autoturismul condus de un bărbat, de 49 de ani, din comuna Dărmănești.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural.