full screen background image
Licitația

Licitația pentru reabilitarea Teatrului are 35 de ofertanți

Licitația pentru Teatrul Mihai Eminescu a mai parcurs o etapă. Un număr de 35 de operatori economici, grupați în cinci asocieri, au depus oferte pentru reabilitarea clădirii emblematice din centrul municipiului, a anunțat primarul Cosmin Andrei.

Ofertele financiare vor fi deschise după ce vor fi parcurse și celelalte etape, cu evaluările tehnice și documentele suport care au stat la baza licitației, ultima etapă fiind cea de a evalua și din punct de vedere financiar pentru a desemna un câștigător.

Valoarea investiției s-a triplat

În ultimii 8 ani, valoarea totală a investiției, inclusiv TVA, a ajuns la 72,4 milioane de lei, adică 14,6 milioane de euro. Suma este de trei ori mai mare față de anul 2014, atunci când a demarat proiectul de reabilitare.

În aceste condiții, contribuția municipiului ajunge astfel la 10 milioane de euro.

Banii trebuie cheltuiţi până la 31 decembrie 2023.

 

Vă recomandăm să citiți și:

Biblioteca a dat startul înscrierilor pentru voluntarii programului BiblioVacanța 2022

comments

comments