full screen background image

Nou avertisment al veterinarilor suceveni privind pesta porcină africană

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava reia avertismentele cu privire la pericolul pe care pesta porcină africană îl prezintă, atât pentru crescătoriile specializate, cât şi pentru gospodăriile populaţiei, judeţul numărându-se printre cele de graniţă considerate cu risc de apariţie a bolii.

Toate acestea vin pe fondul măsurii de interzicere a partidelor de vânătoare luate de autorităţile din judeţul Botoşani, după ce, în Ucraina, la circa 5 km de graniţa cu România, a fost identificat un focar de pestă porcină la mistreţi.

„Recomandăm crescătorilor de porci să respecte măsurile de biosecuritate în adăposturile de animale, cât şi cele privind echipamentele şi mijloacele de lucru. De asemenea, nu este recomandată administrarea de resturi alimentare pentru hrănirea porcinelor. Pe de altă parte, la punctul de frontieră Siret, este interzisă introducerea cărnii şi a produselor din carne din porc”, a precizat directorul executiv al DSVSA, dr. Ioan Corduneanu, care a menţionat că permanenţa în Punctul de Control şi Trecere a Frontierei Siret este asigurată 24 de ore din 24.

Pesta porcină africană, pentru care nu există niciun vaccin, se răspândește rapid, cu o mortalitate de 95%, singurul mod de eradicare a bolii fiind incinerarea animalelor contaminate.

În scopul prevenirii răspândirii maladiei, este obligatorie evitarea contactului dintre animalele bolnave şi cele sănătoase, boala nefiind transmisibilă la om.

comments

comments