full screen background image

Activități ale jandarmilor în perioada 28 decembrie – 2 ianuarie

În perioada 28 decembrie – 2 ianuarie, jandarmii suceveni au desfăşurat misiuni de asigurare şi de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, atât independent, cât şi în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. De asemenea, au fost asigurate măsurile de ordine publică pentru buna desfăşurare a spectacolelor şi festivalurilor de datini şi obiceiuri organizate în mai multe localităţi din judeţ.

În această perioadă, au fost aplicate un număr de 42 de sancţiuni contravenţionale, în special pentru fapte de tulburare a ordinii publice și consum de băuturi alcoolice. Totodată, au fost constatate 4 infracţiuni (deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, loviri și alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept).

Jandarmii montani şi-au desfăşurat activităţile în zonele cu densitate mare de unităţi de cazare, în zonele de agrement şi în cele cu afluenţă considerabilă de turişti şi pe traseele turistice. Nu au fost înregistrate situaţii care să impună intervenţia jandarmilor montani pentru salvarea şi evacuarea persoanelor aflate în dificultate.

În ceea ce priveşte activităţile privind respectarea normelor legale vizând deţinerea şi comercializarea obiectelor artizanale pe bază de amestecuri pirotehnice, în cursul zilei de vineri, 29 decembrie 2017, într-o parcare din imediata apropiere a Complexului Comercial Bazar Suceava a fost depistat un bărbat, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Suceava, care deținea în vederea comercializării cantitatea de 1.685 bucăți petarde.

În cauză, au fost întocmite actele de sesizare privind săvârşirea unei fapte susceptibile de a fi orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, iar persoana în cauză a fost predată, împreună cu articolele pirotehnice găsite asupra lor, serviciului specializat din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava în vederea continuării cercetărilor.

comments

comments