full screen background image

Iaşi: Trei persoane au fost rănite grav, într-un accident la trecerea de cale ferată din Roşieşti

Trei persoane au fost rănite grav, vineri, într-un accident care s-a produs la trecerea peste linia de cale ferată din localitatea Roşieşti, au informat reprezentanţii Regionalei CFR Iaşi.

“La trecerea pe calea ferată din Roşieşti, trenul 1863, care circulă pe ruta Galaţi-Iaşi, a surprins şi accidentat un autoturism în care se aflau trei persoane. Cele trei persoane au fost grav rănite, dar trăiesc. A fost apelat serviciul 112 pentru intervenţia echipajelor medicale şi a descarcerării”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Regionalei CFR Iaşi, Constantin Axinia.

El a afirmat că traficul feroviar şi circulaţia rutieră au fost întreruptă în zonă, maşina în care se aflau cele trei persoane fiind grav avariată. Pentru scoaterea victimelor din autoturism a fost nevoie de intervenţia celor de la descarcerare.

Coordonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoieşu, a precizat că la faţa locului va fi trimis şi un elicopter SMURD.

“La faţa locului a ajuns un echipaj de terapiei intensivă mobilă şi trimitem şi elicopterul SMURD”, a afirmat, pentru AGERPRES, Diana Cimpoieşu.

Prefectul judeţului Vaslui, Eduard Popică, a solicitat intervenţia elicopterului SMURD, deoarece una dintre victime, care este inconştientă, a intrat în stop cardiorespirator.

“Din cele trei victime, una este inconştientă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vaslui, Cristian Lapa.

AGERPRES

comments

comments