full screen background image

Gheorghe Flutur: “Trebuie să fim uniţi pe problemele sucevenilor, nu să le dăm uitate toate!”

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost invitatul din 14 decembrie al emisiunii “Faţă în faţă!

Printre subiectele abordate de Gheorghe Flutur s-au aflat creşterea economică a României, realizarea unor autostrăzi sau drumuri rapide în Moldova sau legea bugetului pentru anul 2018.

„Am avut și o discuție cu un secretar de stat din minister solicitând să se revină asupra previziunilor din Proiectul de Buget pe 2018, să se găsească o soluție pentru ca șoseaua de centură a municipiului Suceava să fie finalizată în anul Centenar 2018. În ultima perioadă au fost prea multe discuții și controverse cu privire la termenul de finalizare a acestei rute ocolitoare. Acum cred că a venit momentul pentru ca toți parlamentarii suceveni să sprijine efectiv finanțarea în vederea finalizării acestui obiectiv guvernamental în anul Centenar.”, a declarat Flutur.

Președintele Consiliului Judeţean Suceava a vorbit şi despre demersul pentru identificarea unei soluții de preluare a creditului contractat pentru Utilități si Mediu.

„Problema, pe care o considerăm foarte gravă, este că aceste unități administrativ – teritoriale, care au datorii la fondul de risc, datorii care se majorează cu fiecare zi ce trece prin calcularea dobânzilor și a penalităților de întârziere, nu pot fi eligibile pentru accesarea programelor cu finanțare europeană.”, a spus Flutur.

Despre alte investiţii propuse pentru anul 2018, precum şi despre multe alte subiecte de actualitate, află ascultând înregistrarea integrală a emisiunii cu preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur:

comments

comments