Premierul Mihai Tudose are o întâlnire, luni dimineață, la Palatul Victoria, cu reprezentanții medicilor de familie, au declarat, pentru AGERPRES, surse guvernamentale.
Conform surselor citate, la întâlnire participă și vicepremierul Marcel Ciolacu.
La începutul ședinței de Guvern din 15 noiembrie, premierul Tudose a afirmat că medicii de familie au fost nevoiți să se transforme “mai mult în contabili decât să își facă meseria”.
“Chiar au dreptate și, din păcate, chiar au foarte multă dreptate. Spun din păcate fiindcă sistemul este în continuare foarte greoi, foarte birocratizat și medicii de familie s-au transformat sau au fost nevoiți să se transforme mai mult în contabili decât să își facă meseria. Încercăm să găsim soluții. Prima etapă este vineri, într-o consultare pe draft, și de luni să încercăm, și împreună cu Ministerul de Finanțe, să reglăm niște lucruri”, declara atunci Tudose.
Premierul a discutat pe 15 noiembrie, la Guvern, cu o delegație a medicilor de familie care au protestat în Piața Victoriei.
Totodată, reprezentanții medicilor de familie și ai pacienților din mai multe județe au pichetat la începutul lunii sediile prefecturilor și caselor județene de asigurări de sănătate. Ei au acuzat subfinanțarea asistenței medicale primare și imposibilitatea medicilor de familie de a-și practica meseria în condiții optime.
Președintele Societății Naționale de Medicina Familiei, Rodica Tănăsescu, spunea, la începutul lunii, că legea în domeniu ar trebui modificată în ceea ce privește regulile administrative de prescriere, unde sunt o mulțime de prevederi care interzic medicului de familie să elibereze rețete cu medicație frecvent folosită și la care pacientul nu are acces, și nu în privința regulilor profesionale.
AGERPRES/