full screen background image

Guvernul a adoptat pachetul de măsuri fiscale pentru 2018

Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Codului fiscal a fost adoptată azi în şedinţa de Guvern. Actul normativ prevede şi transferul contribuţiilor de la angajator la angajat şi scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10%. Noile prevederi fiscale au fost criticate şi de patronate, sindicate, dar şi de către preşedintele Klaus Iohannis, care a spus că „marea revoluţie fiscală” se transformă într-o „bulversare fiscală” ce va băga România „într-o aventură economică şi fiscală cu final trist”. Aceasta, în timp ce sute de oameni protestează în fața Palatului Victoria.

Au fost de asemenea aprobate ordonanțele privind creșterea pensiei sociale la 640 de lei și a punctului de pensie la 1.100 de lei de la 1 iulie 2018, precum și cea privind reducerea procentului de plată către Pilonul II de pensii, de la 5,1% la 3,7%. Ministrul Lia Olguța Vasilescu a precizat însă că valoarea nominală nu va fi afectată și că scăderea s-a făcut în urma mutării contribuțiilor, care ar urma să ducă la o creștere a salariului net.

comments

comments