full screen background image

5 octombrie – Educație din proprie voință

La început de octombrie se sărbătorește Ziua Mondială a Educației.

Se împlinesc 23 de ani de când UNESCO inaugura această sărbătoare pentru a marca recomandările făcute de organizații internaționale cu privire la condițiile de muncă ale personalului didactic. România este una dintre cele peste 200 de țări în care ziua de 5 octombrie este una de sărbătoare în școli.

Și dacă Ziua Muncii o petrecem relaxându-ne, de ce nu ne-am petrece-o la fel și pe cea a educației? Drept urmare, în anii trecuți, multe dintre școlile românești, mai ales de prin sudul țării, au decis să-și ia liber în această zi. Gândind, cu siguranță, că educația se face la fel de bine oriunde, fie că este în sala de curs, fie că este în camera primitoare de acasă. (Nu vreau să supăr educatorii de prin sud, căci am înțelegere pentru deciziile lor, mai ales că sunt în preajma capitalei – cea în care demnitarii sunt un exemplu în a-și lua cât mai des liber și în care ritmul de viață este diferit de restul țării.)

Având experiența ultimilor ani, în care unii profesori au considerat ziua de 5 octombrie ca fiind nelucrătoare, anul acesta recomandările primite în școli au fost mai apăsate. Se vor face activităţi specifice, la decizia fiecărei instituţii, conform orarului propriu stabilit. În niciun caz nu este vorba despre o zi liberă. Așa s-a spus…

Drept urmare, anul acesta se defășoară “activități specifice”. Mie îmi sună destul de ambiguu această exprimare și mă face să cred că specificitatea va fi dată de disponibilitatea fiecărui cadru didactic. Doar că disponibilitatea aceasta, dacă ar fi direct proporțională cu salariile profesorilor, ar însemna că activitățile specifice ar putea fi din nou o zi în minus de muncă… Dar cum îi știu eu pe profesori, cu siguranță nu îi poartă pică domnului Dragnea pentru urecheala pe care le-a făcut-o din cauza lipsei de responsabilitate dovedită atunci când și-au cerut drepturile salariale. Vor face dascălii lucrurile cum se cuvine, nu pentru că li s-a cerut de către unii de prin minister, ci pentru că așa le stă în fire: să se uite mai puțin în portofel și mai mult spre copiii din bănci.

Deci, zi de sărbătoare cea de 5 octombrie, pentru educatori și pentru educabili! Frumoasă să vă fie tuturor, căci trece repede și o luăm de la capăt. Cu educație în alte forme, mai plăcută decât cea dintre zidurile școlii și mai eficientă pentru că este administrată din proprie voință. Ca și dozele de educație!

comments

comments