full screen background image

Elevii suceveni nu vor fi liberi pe 5 octombrie, de Ziua Educaţiei

Pe 5 octombrie se sărbătoreşte Ziua Internaţional a Educaţiei. Astfel, odată cu anul 1994 în intreaga lume se aminteşte de importanta rolului educaţiei. Pentru o parte din elevii români, cei din Bucureşti, Giurgiu şi Brăila, această zi va fi liberă, în timp ce ceilalţi elevi şi profesori vor merge la şcoală unde vor avea diverse activităţi extraccuriculare. Motivul pentru care doar o parte din elevi vor fi liber, potrivit explicaţiilor date de Ministerul Educaţiei, este următorul: aşa se specifică în Contractul Colectiv de Muncă realizat de Inspectoratele Şcolare Judeţete.

Astfel, în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă unic (valabil în anul 2017 la nivel de sector de activitate – învăţământ preuniversitar), încheiat între Ministerul Educației Naționale și federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, „părțile (semnatare) convin să sărbătorească pe 5 Iunie – Ziua Învățătorului și pe 5 Octombrie – Ziua Internațională a Educației, organizând împreună, în timpul programului de lucru, manifestări specifice dedicate acestor evenimente”. De asemenea se stipulează că „în perioada desfășurării acestor activități specifice nu se vor presta activitățile prevăzute în fișa postului a fiecărui salariat din învățământ”.

Conform Contractului Colectiv de Muncă sunt zile nelucrătoare:
– zilele de repaus săptămânal
– 1 şi 2 ianuarie
– 25 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române
– prima, a doua zi şi a treia zi de Paşti
– 1 mai
– 1 iunie
– prima şi a doua zi de Rusalii
– Adormirea Maicii Domnului
– 30 noiembrie – Sfântul Andrei
– 1 Decembrie
– 25 şi 26 decembrie
– două zile lucrătoare pentru fiecare din cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestor culte.

Prin urmare, asta inseamna ca NU se vor face ore in sensul obisnuit in scoli, fiecare scoala avand libertatea sa sarbatoreasca “prin manifestari specifice” aceasta zi.

comments

comments