full screen background image
Vaccinul

Pe 1 octombrie începe Campania de Vaccinare cu vaccinul pneumococic

Ministerul Sănătății, prin Direcțiile de Sănătate Publică Județene, demarează, începând cu data de 1 octombrie, Campania de Vaccinare cu vaccinul pneumococic conjugat 13 valent- Prevenar 13.

Campania debutează cu vaccinarea copiilor născuți în luna august (cei care împlinesc 2 luni în luna octombrie) și va continua conform Calendarului Național de Vaccinare.

Vaccinul se administrează la vârstele de 2, 4, respectiv 11 luni și va fi distribuit în toată țara în perioada 18-20 septembrie 2017.

Pentru județul Suceava, au fost repartizate 4.060 de doze de vaccin.

“Informații detaliate au fost trimise medicilor de familie prin scrisoarea metodologică elaborată de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile București.

Acest vaccin asigură protecția împotriva bolii pneumococice, o infecție cauzată de bacteria Steptococcus pneumoniae care poate produce o serie de afecțiuni grave ca pneumonia, meningita, septicemia și infecții mai puțin severe ca otita medie și sinuzita.

Boala pneumococică este frecvent întâlnită în rândul copiilor și poate fi prevenită prin vaccinare, îmbunătățirea condițiilor de viață (reducerea aglomerației și a poluanților aerului din interior) și promovarea alimentației la sân în primele 6 luni de viață.”, a precizat Directorul Executiv al Direcţiei de Sănătate Suceava, dr. Cătălina Zorescu.

comments

comments