full screen background image

Liderii FSLI se întâlnesc luni cu premierul Mihai Tudose

Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) se vor întâlni luni, la ora 10:00, cu premierul Mihai Tudose, pentru a discuta problemele majore din învățământ, printre care elaborarea unei Legi a educației naționale, programele școlare învechite, subfinanțarea sistemului, precum și nedreptățile la care sunt supuși angajații din educație.

“Conform Programului de Guvernare PSD — ALDE, cea mai așteptată lege de către elevi, cadre didactice și părinți, este Legea Educației Naționale. Un act normativ realizat cu responsabilitate și supus dezbaterii publice va rezolva cea mai mare parte a problemelor cu care se confruntă de mai bine de 20 de ani sistemul de educație din România”, susțin reprezentanții FSLI care vor să afle care este graficul elaborării, dezbaterii publice și adoptării acestei legi.

De asemenea, sindicaliștii menționează și situația programelor școlare învechite și neadaptate cerințelor de pe piața muncii, aceștia punctând că elevii nu sunt pregătiți să facă față provocărilor din plan profesional. “Din cauza programelor, sistemul de educație este axat pe partea teoretică, mai puțin practică, iar programul elevilor este sufocant, încetinind dezvoltarea acestora. În opinia noastră, programele școlare trebuie să fie regândite din temelii. Ele trebuie adaptate la cerințele reale ale pieței muncii”, potrivit unui comunicat al FSLI.

O altă problemă semnalată de sindicate este subfinanțarea educației, ceea ce “plasează școlile din România într-un alt secol”, în condițiile în care mai există școli care nu au fost reabilitate sau care reprezintă un pericol pentru elevi, pentru că nu au autorizație de funcționare din partea ISU.

Totodată, Federația sindicală mai afirmă că banii câștigați în instanță ajung la cadrele didactice după lungi amânări, iar sumele restante la drepturi salariale, stabilite prin sentințe judecătorești, pe care o parte a salariaților din învățământ ar trebui să le primească nu se regăsesc în legea bugetului de stat pentru anul 2017.

Nu în ultimul rând, reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ avertizează că majorarea salariilor brute din educație, începând cu anul 2018, reprezintă doar o creștere cu 25% a salariilor nete, în condițiile în care Ministerul Finanțelor Publice, începând cu aceeași dată, intenționează să schimbe modul în care vor fi achitate dările către stat ale angajatului.

Alte probleme aflate pe agenda sindicatelor vizează modificarea legii pensiilor, aceștia susținând că în sistemul de educație pensia medie este de sub 1.000 de lei, comparativ cu alte sisteme, unde pensia medie este de peste 3.000 de lei, dar și calculul incorect al sporurilor, deoarece salariile de bază au fost majorate la 1 ianuarie 2017 în medie cu 15%, dar calcularea sporurilor se face prin raportarea la salariul de bază din luna decembrie a lui 2016.

În ceea ce privește costul standard per elev introdus pentru stabilirea cheltuielilor necesare cu salariile, sindicaliștii susțin că acesta nu se justifică atâta timp cât determinarea costului standard se face prin hotărâre de guvern, la propunerea Ministerului Educației, în funcție de cuantumul cheltuielilor de personal stabilit de MFP pentru salariații din învățământ și aprobat de Parlamentul României prin Legea bugetului de stat.

În concluzie, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ susține că în situația în care Guvernul nu va face efortul de a găsi soluții la problemele expuse, Executivul trebuie să ia în calcul că “există riscul major să se declanșeze un conflict de amploare, în sistemul de învățământ, în toamna acestui an”.

AGERPRES

comments

comments