full screen background image

România, în topul celor mai mari contribuții la pensie

Avem al şaptelea cel mai mare cost al contribuţiilor de asigurări sociale din Europa după ce la 1 februarie 2017 a fost eliminată plafonarea bazei de calcul pentru aceste contribuții.

România are al şaptelea cel mai mare cost al contribuţiilor de asigurări sociale din 27 de ţări ale Spaţiului Economic European (SEE), în contextul în care plafonarea bazei de calcul a fost eliminată din 1 februarie 2017, afirmă compania de audit şi consultanţă Deloitte România, potrivit News.ro.

Până în 31 ianuarie, contribuţia de asigurări sociale era plafonată la cinci salarii medii pe economie, acest plafon fiind eliminat de la 1 februarie. România se afla pe locul 18 în clasamentul Deloitte, în ianuarie 2017, şi a urcat pe locul 7 după eliminarea plafonului.

Cele mai mari costuri ale contribuţiilor de asigurări, de peste 45%, sunt în Franţa, Ungaria, Belgia, Grecia şi Italia. La polul opus se poziţionează Malta, Bulgaria, Cipru, Islanda şi Irlanda, potrivit Deloitte.

Ţările cu cele mai mari costuri sunt şi cele care nu au plafon, susţine unul dintre directorii Deloitte România, Monica Ţariuc.

”Chiar dacă ratele de taxare sunt apropiate, sumele efectiv datorate cresc simţitor acolo unde lipseşte plafonul. România impune contribuţii comparabile cu Germania şi Belgia, fără a oferi şi beneficii comparabile asiguraţilor. O altă remarcă ar fi că majoritatea statelor permit asigurarea alternativă de sănătate în sistem privat, opţiune care în România lipseşte deşi din ce în ce mai mulţi angajaţi apelează strict la acest tip de servicii medicale”, a spus Monica Ţariuc.

Din 2018, România ar putea să revină aproape de mijlocul clasamentului, pe poziţia 11, luând în considerare reducerea ratei cumulate a contribuţiilor de la 39,25% la 35%, prevăzută în programul de guvernare, potrivit Deloitte.

”Totuşi, această măsură de diminuare a ratei procentuale vine la pachet cu o majorare a venitului salarial brut cu 22,75% pentru a menţine valoarea netă a salariului. Dacă nu ar fi luată în calcul această majorare şi ar fi efectuată o analiză comparativă a costurilor asigurărilor sociale plecând de la un venit net, şi nu unul brut crescut artificial, România ar putea ajunge chiar pe podiumul ţărilor cu costurile cele mai ridicate de asigurări sociale”, se arată în comunicat.

În 2018, România ar urma să elimine patru din cele şase categorii de contribuţii de asigurări existente, să le transfere integral la angajat şi să reducă rata cumulată a acestora de la 39,25% la 35%, conform programului de guvernare. Impozitul pe venit ar scădea de la 16% la 10% (0% sub 2.000 lei brut).

Costul muncii va fi, în aceste condiţii, de 70% faţă de 75% în prezent. Pentru fiecare 100 lei, sumă primită de angajat, statul va încasa 70 lei în loc de 75 lei, afirmă Deloitte.

Pensiile speciale, acoperite din contribuțiile tuturor

Dezechilibrele sistemului de pensii, respectiv diferența mare dintre contribuțiile plătite la fondul de pensii și cele încasate de pensionari sunt cauzate și de plățile importante făcute în sistemul pensiilor speciale, de care beneficiază militarii, funcționarii publici parlamentari, judecătorii, grefierii, procurorii, diplomații, angajații curții de conturi, etc.

Pe lângă faptul că se pensionează la vârste mai mici, aceștia beneficiază de pensii al căror nivel nu depinde de contribuția făcută de ei la bugetul de stat. Diferența din pensia specială încasată de ei și cea care li s-ar cuveni dacă s-ar lua în calcul contribuțiile lor vărsate de-a lungul perioadei de activitate este asigurată din vărsăminte ale statului. Acesta plătește lunar pensii speciale de aproximativ 480 milioane lei, respectiv peste un miliard de euro anual.

comments

comments