În cursul nopţii de luni, la ora 22.00, în timp ce acționa pe DJ 209K, din comuna Marginea, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism.
Conducătorul auto nu s-a conformat și a continuat deplasarea.
S-a procedat la urmărirea acestuia, pe o distanță de aproximativ 1,5 km, când tânărul a oprit și a abandonat mașina.
În urma investigațiilor efectuate în zonă, polițiștii l-au identificat pe conducătorul auto ca fiind un tânăr, de 29 de ani, din municipiul Rădăuți, care a recunoscut fapta.
Interogând bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere, pentru nicio categorie auto.
Autoturismul i-a fost încredințat pentru a fi condus de vărul său, de 20 de ani, din aceeași localitate, identificat în zonă, care știa că acesta nu deține permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal, tânărul de 29 de ani fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere”, iar proprietarul mașinii sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, unei persoane ce nu deține permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.