Prefectul judeţului Suceava, Mirela Adomnicăi, a fost din nou în studioul Radio VIVA FM, la emisiunea “Dimineţi Animate”!
Imediat după sărbătorirea Paştelui, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a desfășurat un amplu exercițiu, la nivel național, pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.
Mirela Adomnicăi a tras câteva concluzii în urmare exerciţiului de alarmare: “În primul rând, unii primari nu prea au luat în serios acest exerciţiu. Avem şi 34 de localităţi care nu au sisteme de alarmare, unde pentru acest lucru se folosesc clopotele de la biserici.”
În data de 11 iunie vor fi organizate alegeri parţiale în municipiile, oraşele şi comunele rămase fără aleşi locali.
Adomnicăi: “În judeţul Suceava, alegerile parțiale pentru funcția de primar vor avea loc în comunele Iacobeni și Siminicea. Comuna Iacobeni a rămas fără primar după ce Angelica Fădor a obținut un mandat de deputat la alegerile parlamentare de la finalul anului trecut. Conducerea primăriei Siminicea a rămas vacantă după ce primarul ales la alegerile de anul trecut, Sergiu Pașniciuc, și-a dat demisia din această funcție, din motive personale.”
În judeţ mai sunt două localităţi fără primari – Forăști și Vatra Moldoviței, după ce Brăduț Avrămia, respectiv Virgil Saghin, și-au pierdut mandatele în urma unor rapoarte de evaluare ale Agenției Naționale de Integritate, în baza cărora Prefectura Suceava a emis ordinele de încetare de drept, înainte de termen, a mandatelor.
Cu o situaţie deosebită s-a confruntat judeţul Suceava săptămâna trecută, din cauza fenomenelor meteo extreme. Pe 21 aprilie, din cauza ninsorilor abundente, viscolului și intensificărilor vântului, era afectată alimentarea totală cu energie electrică a unui număr de 27 de localități: Comănești, Deleni, Humoreni, Pârtești de Jos, Soloneț, Varvata, Cacica, Pârtești de Sus, Boroaia, Moișa, Săcuța, Maidan, Runcu, Bucșoaia, Mănăstirea Humorului , Pleșa, Poiana Micului, Găinești, Herla, Slatina, Bogdănești, Boroaia, Buda, Dumbrăveni, Jahalia, Râșca și Slătioara. Totodată 8 localități erau alimentate parţial cu energie electrică: Vatra Moldoviței, Gura Humorului, Păltinoasa, Vârfu Dealului, Pojorîta, Vadu Negrilesei, Straja și Costileva. În total, 14.160 de consumatori casnici au fost nealimentaţi cu energie electrică.
Adomnicăi: “Cred că am reuşit să trecem cu bine peste acea perioadă. Am apreciat în mod deosebit colaborarea între toţi factorii cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă.”
Despre toate acestea şi alte subiecte de actualitate, aflaţi mai multe din înregistrarea integrală a intervenţiilor Prefectului judeţului, Mirela Adomnicăi, la VIVA FM: