full screen background image

Seminar cu tema “24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române”, la Prefectura Suceava

La sediul Instituției Prefectului – județul Suceava a avut loc, luni, seminarul cu tema “24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române”. Întâlnirea a fost deschisă de prefectul județului, Constantin Harasim, iar moderatoarea evenimentului a fost Angela Zarojanu.

Au avut expuneri legate de importanța actului istoric: Ștefan Purici, prorectorul Universității “Ștefan cel Mare”, Camelia Ignătescu, decanul Universității “Ștefan cel Mare”, Sanda-Maria Ardeleanu, directorul Bibliotecii Universității “Ștefan cel Mare”, Gabriela Scutaru, inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean, Gabriel Cărăbuș, directorul Bibliotecii “I.G. Sbiera”, Ioan Mareș, directorul adjunct al Muzeului Bucovinei, preotul paroh Constantin Ciupu de la Biserica “Sfântul Simion“, Aurel Buzincu, directorul Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Național.

Printre cei care au participat la eveniment și au avut intervenții s-au numărat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava, Carmen Marcean, scriitoare, Luminița Chihai, președinta CECCAR Suceava, Liliana Agheorghicesei, președinta IMM Suceava, Orza Liliana, CRITP Suceava, Alunica Morariu, prodecan Facultatea de Drept și Administrație Publică USV Suceava, Gina Puică, lector Universitatea “Ștefan cel Mare”, Diana Bucătar, consilier parlamentar, Johannes Raimund Onescius, director adjunct al Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu”.

Evenimentul s-a încheiat cu interpretarea cântecului patriotic “Hora Unirii” de către elevii Mihaela Andreea Flocea, Maria Nichitoi, Nicolae Ilincăi, de la Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu”, împreună cu toți cei prezenți.

comments

comments




Leave a Reply

avatar