full screen background image

Incendiu la o fermă de animale din Dumbrăveni, în această dimineaţă (foto)

Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Dumbrăveni, au intervenit, astăzi, cu patru autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o fermă de animale din comuna Dumbrăveni.

La faţa locului s-a deplasat şi Grupa Operativă a inspectoratului pentru situaţii de urgenţă.

La sosirea echipajelor, ardeau astereala şi podul clădirii, existând pericolul de propagare la întreaga fermă, cu o suprafaţă de aproximativ 900 de metri pătraţi, şi în interiorul căreia se aflau animale, utilaje şi alte bunuri.

Pompierii au acţionat pentru localizarea flăcărilor şi, concomitent, au evacuat şi salvat 33 de bovine, 10 porci, o capră, un tractor şi alte bunuri.

Incendiul a fost anunţat la ora 9:16 şi lichidat la ora 11:20.

Au ars aproximativ 250 de metri pătraţi din astereala de lemn a fermei.

S-au degradat tabla de pe acoperiş şi structura din lemn.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat prin amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile (furaje) faţă de mijlocul de încălzire (sobă fără acumulare de căldură).

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul fermei, cu animalele şi bunurile din interior.

comments

comments




Leave a Reply

avatar