full screen background image

Vremea în weekend

frig     Sâmbătă, vremea va fi predominant închisă. În jumătatea sudică a ţării şi local în rest vor fi ploi şi burniţe, exceptând zona montană, iar noaptea şi nordul Moldovei, unde se vor semnala lapoviţe şi ninsori. Pe arii restrânse, în special în sudul Moldovei şi în Bărăgan se menţin condiţiile pentru producerea poleiului. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 15 l/mp în sudul ţării şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi al Transilvaniei, precum şi pe crestele montane.

Regimul termic se va menţine sub mediile multianuale specifice acestei perioade în Moldova, Muntenia şi Oltenia, în timp ce în restul teritoriului, va fi mai cald decât în mod obişnuit. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 şi 11 grade, iar cele minime între -4 şi 6 grade. Pe arii restrânse va fi ceaţă.

Duminică, vremea va fi închisă, cu precipitaţii pe arii extinse în toate regiunile. Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar în jumătatea de nord a Moldovei şi pe crestele montane vor predomina lapoviţa şi ninsoarea. Izolat se va forma polei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 şi 9 grade, iar cele minime se vor încadra între -3 şi 5 grade. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.

comments

comments