full screen background image

Programul sărbătorilor de iarnă, în plină desfăşurare la Rădăuţi

Programul sărbătorilor de iarnă este în plină desfăşurare la Rădăuţi.

Activități dedicate Revoluției Române din Decembrie 1989 se vor desfășura și în acest an, pe data de 22 decembrie, la Monumentul Eroilor Revoluției, începând cu ora 11.00. Și-au anunțat prezența participanții la evenimentul istoric amintit, reprezentanți ai instituțiilor rădăuțene și ai unor asociații.

Moș Crăciun vine la Rădăuți pe 23 decembrie, la ora 16.00, în Parcul Central, la foișor, și va avea cadouri pentru toți copiii din municipiu care vor să fie prezenți la întâlnirea cu el.

Primăria Municipiului Rădăuți primește colindători în zilele de 28 și 29 decembrie la sediu. Oficiațile locale au pregătit cadouri pentru toți cei care doresc să colinde instituția și reprezentanții săi.

Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă de Anul Nou este organizat pentru data de 30 decembrie, când, începând cu ora 13.00, în Parcarea Centrală, Primăria și Consiliul Local așteaptă formațiile și grupurile de urători care se pregătesc cu urări pentru Rădăuți și rădăuțeni pentru anul care vine.

Tot în Piața Centrală va avea loc și Revelionul 2017, sărbătoare ce va începe la ora 22.00. Până la ora 1.00, publicul spectator va putea urmări spectacolele și concertele pe care Primăria Rădăuți și Consiliul Local le organizează.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuţi

comments

comments




Leave a Reply

avatar