full screen background image

Fonduri alocate pentru asigurarea plății integrale a unor drepturi sociale

Bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice va fi suplimentat cu suma de 69,652 milioane de lei, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern.

Fondurile sunt necesare pentru a completa sumele alocate deja pentru plata integrală, până la sfârșitul anului 2016, a indemnizației pentru creșterea copilului (ICC), a alocației lunare de plasament, a ajutoarelor sociale și a alocației pentru susținerea familiei.

Principala cauză a înregistrării unor cheltuieli mai mari decât cele estimate o constituie modificările adoptate în acest an în ceea ce privește acordarea ICC, a stimulentului de inserție și a celorlalte drepturi prevăzute de OUG 111/2016, cu aplicabilitate din iulie 2016. Este vorba despre modificarea prevederilor legale în sensul eliminării plafonului maxim al indemnizației (aceasta fiind calculată la nivelul de 85% din media veniturilor nete lunare realizate de părinte în ultimele 12 luni înainte de nașterea/adopția/încredințarea/tutela copilului), majorării indemnizației minime acordate de la 600 lei la 1.063 lei, majorării în medie cu 4% a celorlalte drepturi, precum și flexibilizarea perioadei luate în calcul pentru stabilirea eligibilității (de la 12 luni în ultimul an, la 12 luni în ultimele 24 de luni).

Numărul total de beneficiari de ICC a crescut de la 184.662 cât s-a estimat inițial, la 208.729 cât au fost înregistrați în luna decembrie 2016.

comments

comments




Leave a Reply

avatar