full screen background image

70 de cereri pentru eliberarea cardului european de dizabilitate, la Suceava

Ca urmare a parteneriatului instituțional între Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități și Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, în baza convenției pentru eliberarea cardului european de dizabilitate, DGASPC Suceava, a postat, pe http://www.dpcsv.ro/ro/info/formulare/, formularul de cerere care poate completată de către persoana în cauză sau reprezentantul legal al acesteia.

Tabelul centralizator al cererilor și fotografiile solicitanților vor fi transmise până la data de 15 ale fiecărei luni, iar cardurile elberate se vor putea ridica în aproximativ 20 zile de la transmiterea centralizatorului.

În cazul persoanelor care nu se vor prezenta pentru ridicarea cardului, acestea vor fi anunțate telefonic.

Cardul european pentru dizabilitate este documentul care dă dreptul persoanelor cu dizabilităţi la acces gratuit la evenimente culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber în statele membre ale Uniunii Europene participante la proiectul Asigurarea mobilității pentru persoane cu dizabilități în România și Europa (Romania, Italia, Cipru, Malta, Slovenia, Estonia, Finlanda si Belgia).

Persoanele care pot beneficia de card sunt copiii cu handicap grav, accentuat, mediu sau ușor, în baza certificatului de încadrare în grad de handicap eliberat de către Comisia pentru Protecția Copilului Suceava, persoane adulte cu handicap grav, accentuat, mediu sau ușor, în baza certificatului de încadrare în grad de handicap eliberat de către Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Suceava sau a deciziei eliberate de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap.

Cardul se eliberează la cerere, este nominal și netransmisibil și are termen de valabilitate până în anul 2020.

Până acum, s-au primit 70 de cereri, numărul persoanelor cu dizabilități în plată la 30 octombrie fiind de 20.721 minori și adulți.

comments

comments




Leave a Reply

avatar