Pe 16 noiembrie, se sărbătorește la nivel internațional Ziua Toleranței. Dar cum trăim într-o lume atât de diversă, cred că e rost să vorbim în orice zi despre ea. Și nu doar să vorbim, ci și să o dovedim. Mai ales noi, adulții, ce suntem un exemplu pentru cei mici. Pentru că a-i învăța să fie toleranți înseamnă de fapt să le oferim mai multe oportunități în educație și în multe alte aspecte ale vieții. Prin toleranță vor reuși să se adapteze mai ușor muțimii de situații și de persoane de toate felurile, cu care se vor intersecta de-a lungul vieții.
Doar că, în cazul toleranței, ca și în cazul altor atitudini, nu există o rețetă pe care să o urmezi doar pe termen scurt. Toleranța este un lucru pe care îl transmitem în mod subtil copiilor, prin tot ceea ce facem. Copiii observă, imită și își creează un sistem de valori, în cea mai mare parte reflectând ceea ce văd la cei pe care îi iubesc. Adică, la părinți.
Iar dacă ne dorim copii mai toleranți, trebuie să fim noi primii ce dăm dovada acestei atitudini. Respectând diferențele din jurul nostru îl vom învăța și pe copil să o facă. E drept că mulți am crescut cu stereotipuri legate de etnii, de diverse meserii. Stereotipuri care în anumite momente ale vieții noastre de adulți au fost poate bariere de relaționare cu oameni ce s-au dovedit, mai apoi, demni de respect. Tocmai din acest motiv, e bine a nu ne crește copiii cu aceleași metehne. Iar lucrul aceste este posibil pentru că ați conștientizat deserviciul pe care vi-l poate aduce acest soi de intoleranță, ce v-a fost cultivat, poate inconștient, la vârsta copilăriei.
Un alt aspect important al cultivării toleranței celui mic este acela de a discuta cu el despre diferențele pe care acesta le sesizează, cu onestitate și respect. Și nu mă refer aici la diferențele de etnie, ce sunt adesea cauză a intoleranței multora. Ci chiar la diferențele existente între oameni ce au aceleași studii, condiții asemănătoare din punct de vedere material sau vârste apropiate.
Căci mi s-a întâmplat, de câteva ori, să mă nimeresc în mijlocul unor întâlniri între prieteni, în care unul sau altul, ce nu era prezent, era judecat cu asprime pentru că a simțit să acționeze diferit în situații în care majoritatea au acționat la fel. Și mă gândeam că ar putea fi judecați în lipsă și alții, pentru faptul că fac lucrurile altfel. Pentru faptul că aleg într-o zi în locul ciorapilor negri unii de culoare violet, pentru faptul că în loc să se uite zilnic la știri aleg să asculte muzică, pentru faptul că li se întâmplă să prefere agitația propriilor gânduri în singurătate, agitației prezenței altora în jur. Dar gândul acesta a fost doar o scurtă tresărire, tocmai pentru că mi se pare firesc chiar și acest lucru. Pentru că vine din existența diferențelor dintre oameni, diferențe pe care am învățat să le accept. Poate pentru unii prea devreme. Pentru mine la timp, pentru a spera că va avea și copilul meu aceeași atitudine în fața diferențelor dintre semenii lui. Pentru că știu că a fi tolerant îți poate aduce puțin mai multă fericire, decât a fi intransigent cu tot ce nu e conform valorilor tale. Căci nimeni nu e deținătorul setului de valori absolute. Iar ceea ce pare a fi cu adevărat valoros pentru tine, poate să nu conteze mai deloc pentru mulți alții.
Drept urmare, doza de astăzi e despre toleranță. Pentru părinți, ce sunt modele copiilor în drumul spre fericire pe care vrem să-i poziționăm.
Leave a Reply