full screen background image

7 noiembrie – Creșterea zilnică

Am încercat de curând să-mi amintesc adulții care mi-au spus că au timp pentru citit. N-au fost prea mulți. În cazul copiilor, încercarea de reamintire a fost și mai simplă. Pentru că la ei nu e vorba despre lipsa timpului, ci despre apetit inexistent. Ne plângem adesea, ca părinți, de lipsa poftei pentru lectură a celor mai tineri dintre noi. Uitând că aceeași problemă o aveam și mulți dintre noi, și culmea, mulți o au și acum.

Dar nu despre lipsa de apetit sau timp a micuților pentru lectură vreau să vorbim acum. Ci, așa cum ați anticipat, despre lipsa lecturii din viața adulților. Din diferite motive, pe care nu le contorizez aici. Și dacă cei mici găsesc diferite căi de a afla conținutul lecturilor obligatorii fără a deschide cartea, n-ar fi rău să încercăm să ne adaptăm și noi vremurilor, dacă într-adevăr ne dorim să mai creștem puțin, în lipsa timpului pentru lectură.

Una dintre variantele la îndemână, cred, pentru a crește în lipsa cititului, este internetul. Chiar dacă ai de călcat haine, de făcut mâncare, de meșterit ceva prin casă, toate în detrimentul lecturii, poți afla lucruri care te ajută să crești, ascultându-le. O simplă căutare pe YouTube poate avea ca rezultat o sumedenie de conferințe, dezbateri sau alte prezentări ce te pot ajuta să afli lucruri noi în probleme care te frământă. E drept că nu toate sunt de calitate, dar nimic nu te împiedică să dai un click și să cauți mai departe ceva mai bun sau interesant. Internetul e chiar mai darnic decât rafturile librăriilor.

Eu una apelez la această variantă, atunci când îmi doresc să găsesc confirmarea sau infirmarea unor realități ce mă frământă, iar treburile casnice par a fi mai multe sau mai stringente. Și, uite așa, îmi fac timp să cresc. Căci consider că e necesară creșterea la orice vârstă, prin orice mijloc. Sau desăvârșirea, cum spunea Dan Puric, într-o astfel de conferință, pe care am ascultat-o online.

E o sugestie pe care o puteți îmbrățișa sau nu… Important rămâne, însă, să nu uităm să consumăm zilnic educație, pentru că ajută la creștere. În doze recomandabile.

comments

comments




Leave a Reply

avatar