full screen background image

Clubul Off – Road Rădăuți organizează cea de-a doua ediție a evenimentului ”4×4 în Bucovina”, pe 5 şi 6 noiembrie

Clubul Off – Road Rădăuți organizează cea de a doua ediție a Evenimentului Sportiv ”4×4 în Bucovina”, care anul acesta se desfașoară sub o nouă formă și se va întinde pe durata a două zile, respectiv 5 – 6 noiembrie 2016.

Președintele clubului, medicul Mihai Mateiciuc, și vicepreședintele, Lori Bujdei, au spus, la Radio VIVA FM Rădăuți, că va fi o etapă frumoasă, interesantă și totodată grea, ce va aduce la start cele mai bune echipaje de off road din Bucovina, dar și din țară.

Mai multe ne spune Mihai Mateiciuc:

Concursul din acest an este deschis tuturor iubitorilor de natură și off-road, atât posesorilor de auto 4×4 echipate și mai putin echipate, cât și celor care vor să urmarească evoluţia în teren a autovehiculelor.

Ca și la prima ediție, care s-a desfășurat anul trecut, anul acesta participanții se vor bucura de trasee frumoase care să le pună la încercare abilitățile off – roadistice, dar și de o atmosferă plăcută cu care organizatorii sunt obișnuiți de la alte competiții la care au participat.

Un sprijin deosebit l-au primit din partea Regiei Naționale a Pădurilor și a Ocoalelor Silvice din zonă, dar și din partea sponsorilor.

Despre premiile ce vor fi oferite, vorbeşte Lori Bujdei:

Sâmbătă, 5 noiembrie, începând cu ora 8.00, în parcarea centrală a municipiului Rădăuți va putea fi admirată parada mașinilor care vor fi aliniate pentru a se familiariza cu ele toți cei care sunt inițiați în domeniu, dar și cei care vor face cunoștință cu această ocazie cu astfel de mașini.

Organizatorii anunță și surprize pentru deținătorii de mașini 4×4.

La ora 11.00, se va pleca spre Marginea, pe str. Stefan cel Mare, pe traseul care va avea aproximativ 50 km, în funcție de starea vremii.

Duminică, 6 noiembrie, va fi un spectacol, prin organizarea unei competiții sub formă de trial pentru cei care doresc să pătrundă în tainele navigării traseului cu ajutorul roadbook-ului și proba speciala trial.

La ora 10.30 se va pleca spre locul destinat trial-ului care va începe la 11.30, ca și traseul pe road – book și probele speciale atât pentru începători cât și pentru avansați.

Festivitatea de premiere va fi cu începere de la ora 16.00 pe platoul din pădurea de la Volovăț. Și-au anunțat participarea Cluburi Off – Road din țară, însă majoritatea vor fi din Bucovina de la Cluburile din Iași, Botoșani, Piatra Neamț, Bacău, Vatra Dornei și bineînțeles Rădăuți, orașul gazdă.

Printre invitații de onoare se numără Roxana Ciuhulescu, realizatoarea emisiunii Pro Motor de la Pro TV, a spus Mihai Mateiciuc .

Duminică, la ora 11.00, va avea loc un concurs de fotografie la care pot să participe toți pasionații.

Vor fi premiați cei care vor realiza cele mai reușite fotografii și care vor primi cele mai multe like-uri pe facebook.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuţi

comments

comments




Leave a Reply

avatar