full screen background image

Spitalul Municipal din Rădăuți îşi serbează marţi ziua numelui

Marți, 1 noiembrie, în calendarul creștin ortodox se sărbătoresc Sfinții Cosma și Damian, iar Spitalul Municipal din Rădăuți își va sărbători ziua numelui.

Traian Andronachi, managerul spitalului, a organizat o slujbă religioasă, care se va ține în curtea unutății spitalicești, începând cu ora 9.00, după care, la ora 11.00 va avea loc o întâlnire a personalului medical cu autoritățile locale.

Sfinții Cosma și Damian sunt patronii spirituali ai medicilor.

Foarte cunoscuţi, sfinţii „fără de arginţi” Cosma şi Damian au fost în mod frecvent reprezentaţi încă din Antichitate.

Patroni spirituali ai medicilor, ei apar în diverse imagini, pe sigilii, pe monede, în decoraţiunile sanctuarelor; tămăduitori fiind, s-au bucurat de recunoștința bolnavilor vindecaţi.

Puternici protectori cereşti, atrag nenumăraţi credincioși, care le sunt devotaţi, dintre care unii au fost bogaţi şi celebri, precum cei din familia de Medici.

Cosimo de’Medici sau Cosma cel Bătrân (1389-1464) a purtat pentru sfântul său patron spiritual un mare devotament şi astfel a contribuit la realizarea picturilor în care erau reprezentați cei doi sfinți, de către contemporanul său, pictor renascentist timpuriu, Fra Angelico da Fiesole (1376-1455).

Iconografia sfinţilor Cosma şi Damian a reţinut atenţia istoricilor deoarece au fost reprezentaţi în Occident precum medicii din Evul Mediu sau din epoca barocă. Ei poartă haine largi şi pălăria înaltă, pe care o purtau medicii pentru a-şi afirma dignitatea. Atât în Apus cât și în Răsărit, acești sfinți doctori „fără de arginți” sunt reprezentați cu începere de bărbi, utilizând toate instrumentele de medicină, de chirurgie şi de farmacie: trusa, testeaua de ace, lanţeta pentru luarea de sânge, cleştele, spatula, pană şi cerneală, sulul şi cartea.

Spitalul Municipal din Rădăuți poartă numele Sfinților Doctori Fără de Arginți Cosma și Damian din luna mai a anului 2009.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuţi

comments

comments




Leave a Reply

avatar