Surse din PNL au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că liderii partidului au recomandat grupului PNL din Senat să depună plângere penală privind falsificarea semnăturii senatorului Dumitru Oprea în raportul de modificare a Legii Educaţiei.
Conducerea PNL a făcut această recomandare în contextul în care Dumitru Oprea susţine că nu a participat la şedinţă şi nu a semnat raportul privind iniţiativa PSD pentru amânarea concursurilor de directori de şcoli.
PNL va cere şi retrimiterea la Comisia de învăţământ a iniţiativei menţionate.
Senatorul PNL Dumitru Oprea a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că nu a semnat raportul privind iniţiativa PSD pentru amânarea concursurilor de directori de şcoli, insistând că proiectul a fost discutat fără a fi pe ordinea de zi a comisiei de învăţământ. “Pe ordinea de zi a şedinţei din 14 septembrie nu a figurat aşa ceva. Eu nu am participat la acea şedinţă. (Nu ştiu-n.r.) cum au procedat că a apărut că eu am semnat în dreptul secretarului. Nu ştiu cine a semnat, dar este treaba altora să identifice cine a făcut păcatul acesta. M-a deranjat că pe o propunere legislativă care viza un articol de lege privind orientarea profesională a tinerilor s-a venit cu un alt articol de lege care să stopeze concursul. Asta este mai gravă decât orice altă nebunie făcută de ei”, a declarat senatorul PNL Dumitru Oprea, pentru MEDIAFAX, adăugând că speră că iniţiativa PSD va fi blocată de plenul Senatului, for decizional.
Leave a Reply