full screen background image

Dosarul “Microsoft” ar putea fi soluţionat definitiv de instanţa supremă în 3 octombrie

Dosarul “Microsoft” ar putea fi soluţionat definitiv în 3 octombrie, completul de cinci judecători al instanţei supreme atenţionând avocaţii să fie pregătiţi ca la acel termen să pună concluzii, tot atunci urmând să fie audiat şi Gheorghe Ştefan.

La termenul de luni al dosarului “Microsoft”, cei cinci judecători din completul de judecată au admis audierea lui Gheorghe Ştefan, scrie news.ro.

Procurorul DNA a cerut instanţei să menţină măsurile preventive în cazul lui Gabriel Sandu, Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru şi Gheorghe Ştefan, judecaţi în dosarul “Microsoft”.

Instanţa a stabilit următorul termen în 3 octombrie, când s-ar put ea încheia judecata în dosarul “Microsoft”. Preşedintele completului de judecată, Ionuţ Matei, a atras atenţia ca toţi avocaţii să fie pregătiţi pentru a putea pune atunci concluzii.

Fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu a declarat, la finalul şedinţei de judecată, că în dosarul „Microsoft”, Claudiu Florică, care a preluat 150 de milioane de dolari, are impunitate, în timp ce el, care a recuperat 27 de milioane de dolari, merge la puşcărie.

“Dacă voi credeţi că este normal ca un om care a preluat 150 de milioane de dolari şi eu am recuperat 27 de milioane de dolari, el are impunitate, iar eu merg la puşcărie, atunci chestia asta nu-i corectă”, a spus Gabriel Sandu.

Întrebat dacă este pregătit pentru finalizarea dosarului “Microsoft”, Gabriel Sandu a răspuns: “Care dosar? Este un dosar cu trei lucruri. Este un dosar pentru impunitatea lui Florică şi un dosar pentru închiderea dosarului”.

În 27 iunie, când a început judecarea în apel a dosarului „Microsoft”, doar Gheorghe Ştefan a spus că vrea să dea declaraţii în faţa Completului de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În dosarul “Microsoft”, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu este acuzat de luare de mită şi spălare de bani, iar Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru şi Gheorghe Ştefan, de trafic de influenţă şi spălare de bani.

În 24 martie, instanţa de fond de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formată din judecătoarele Maricela Cobzariu, Simona Cîrnaru şi Leontina Şerban, i-a condamnat pe fostul primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan la trei ani de închisoare cu executare, pe fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu şi pe omul de afaceri Dorin Cocoş la câte doi ani de închisoare cu executare şi pe Nicolae Dumitru la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.

Instanţa a mai dispus confiscarea specială a peste zece milioane de euro, bani care ar fi fost obţinuţi ilegal de către inculpaţii din dosar. Astfel, judecătorii au dispus confiscarea de la Gheorghe Ştefan a sumei de 3,9 milioane de euro, de la Dorin Cocoş 3,7 milioane de euro, de la Gabriel Sandu 2,2 milioane de euro şi de la Nicolae Dumitru un milion de euro, suma totală fiind cu aproape şase milioane de euro mai mică decât cea cerută de procurorii DNA.

Aceştia ceruseră instanţei să dispună confiscarea a peste 16 milioane de euro, pentru recuperarea prejudiciului produs de cei patru inculpaţi, respectiv câte două milioane de euro de la Cocoş şi Sandu, 7,5 milioane de dolari şi două milioane de euro de la Nicolae Dumitru, precum şi patru milioane de euro de la Gheorghe Ştefan.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a redus de două ori limitele de pedeapsă în cazul inculpaţilor din dosarul Microsoft, o dată pentru că au făcut denunţuri şi a doua oară după ce judecătorii au aplicat legea mai favorabilă inculpaţilor, acesta fiind motivul pedepselor mici raportate la prejudiciul stabilit de procurorii DNA, potrivit motivării deciziei.

Judecarea în fond a dosarului “Microsoft” a început în 24 martie 2015 şi s-a încheiat pe 9 martie 2016, după 17 termene, fiind vizat modul în care au fost atribuite licenţe Microsoft timp de zece ani.

Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit nouă milioane de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor.

Dorin Cocoş ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

RTV.NET

comments

comments




Leave a Reply

avatar