Mă întreba cineva, zilele trecute, cum îmi încep dimineața. Răspunsul a fost simplu, pentru că diminețile mi le încep, cu regularitate, în aroma de cafea. Unii ar putea spune că o activitate pe care o repeți cu regularitate devine monotonie sau chiar automatism. Ei bine, nu e chiar așa, în cazul cafelei mele. Pentru că îmi place să o beau în aerul dimineții. Și cum apartamentul meu, situat la etajul III al unui bloc nu e dotat cu terasă, ritualul consumării ei se produce în geamul deschis. E drept că simțurile nu-mi sunt răsfățate cu cântec de păsărele, cu parfum de flori și iarbă proaspăt cosită sau cu vreun peisaj pitoresc. În schimb, lumina ce se revarsă de afară e motiv suficient să mă atragă. Și mai este și plăcerea de a observa oamenii. Spuneam că peisajul nu e pitoresc, dar pestriț și interesant sigur este. Pentru că geamul meu are vedere spre terasa unei cafenele.
Îmi place că oamenii încă își mai fac timp să petreacă diminețile la terasă. Și, uneori, ca într-un joc, încerc să intuiesc motivele pentru care o domnișoară își servește cafeaua de una singură la masă, pentru care grupuri de tineri își încep ziua cu pahare cu diferite licori și pentru care foarte rar văd cupluri la mese. Probabil că fiecare are ritualul lui. Și spun de ritual pentru că tot ce se întâmplă pe această terasă se întâmplă în liniște. E o terasă pe care muzica nu duduie, iar cei de la masă consumă în liniște cele comandate. De unde atâta liniște? Din faptul că, indiferent câți ar fi la masă, comesenii au în fața lor câte un gadget. De cele mai multe ori smartphon-uri. Iar conversațiile gălăgioase sunt înlocuite cu derulări de pagini de socializare. Fiecare citește, se informează, mai puțin comentează. Eventual o fac în scris, tot pe rețeaua de socializare. Chiar și atunci când postarea este făcută de un comesean, este preferat like-ul sau comentariul, tot acolo. Public, dar în liniște. Adresează întrebări și primesc răspunsurile online. Mai rar în discuții directe, privind în ochi.
Și m-am întrebat de ce. De ce preferăm să ne scriem comentarii pe facebook, decât să ne spunem direct ce avem de spus sau să ne telefonăn, în cazul în care suntem la distanță. În aparență, pentru că nu avem nimic de ascuns. Pentru că nu ne este rușine cu opiniile pe care le avem, nu ne ascundem preferințele, iar uneori nici antipatiile. Așa o fi?
Sau, poate, etalăm doar ceea ce ne dorim să vadă ceilalți, tocmai pentru că am devenit mai puțin transparenți. Și închidem tot ce ni se pare mai puțin frumos în intimitatea noastră, dorind să stârnim reacții legate doar de cât de bine și frumos ne este.
Recunosc că discuțiile purtate mai mult online și mai puțin cu comeseanul contribuie în cazul meu la servirea în liniște a cafelei de dimineață. Mă întreb, însă, pe termen lung, dacă în cazul generațiilor viitoare își mai au rostul terasele cu mese înconjurate de scaune. Și dacă nu vor fi mai potrivite cafenelele cu pupitre individuale și wireless nelimitat.
Dimineți frumoase vă doresc, cu discuții interesante, purtate cu cei ce servesc alături cafeaua! Discuții offline, condimentate cu doze de educație!
Leave a Reply