full screen background image

Tânăr din Lupcina arestat, după ce a lovit un bărbat cu maşina pe care o conducea fără permis şi a fugit de la locul faptei

Duminică, la ora 00.27, Poliţia oraşului Vicovu de Sus a fost anunţată, prin 112, de către un bărbat, din comuna Ulma, care a găsit o persoană, de sex masculin, „căzută pe iarbă, bătută și posibil înjunghiată”, pe raza satului Lupcina.

Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Rădăuți, acesta rămânând internat sub observație în cadrul unității medicale.

Din declarația verbală a persoanei vătămate a reieşit faptul că, în seara zilei de 9 iunie, a consumat băuturi alcoolice într-un local din centrul satului Lupcina.

În jurul orei 00.20, în timp ce se deplasa spre domiciliu, pe drumul comunal, a fost lovit și înjunghiat, de mai multe persoane pe care nu a reușit să le identifice.

În continuarea cercetărilor, poliţiştii au stabilit faptul că tânărul a fost, de fapt, victima unui accident de circulaţie.

De asemenea, în urma măsurilor informative întreprinse de către poliţişti, aceştia au mai stabilit şi faptul că în accident au mai fost implicaţi doi tineri, toţi deplasându-se cu un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din satul Lupcina, comuna Ulma.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, a fost identificat locul unde a avut loc accidentul rutier, respectiv de DC 48C.

A fost găsit autoturismul implicat în accident, care se afla în curtea locuinţei conducătorului auto.

S-a stabilit că, după producerea accidentului, conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie şi a modificat locul accidentului.

Faţă de conducătorul auto sunt efectuate cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Față de acesta s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat luni Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, în vederea luării unei măsuri preventive restrictive de libertate.

Cel în cauză a fost introdus în arestul I.P.J Suceava.

comments

comments




Leave a Reply

avatar