full screen background image

USV promovează învăţarea permanentă pentru profesori

În contextul reformelor educaționale şi al asigurării educaţiei permanente, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat o sesiune de formare specializată în educație non-formală pentru cadrele didactice care sunt masteranzi la cele trei programe ale facultății.
Proiectul a fost iniţiat de conf. univ. dr. Otilia CLIPA şi masterand profesor învăţământ primar Dorina FĂRTĂIŞ, fiind derulat prin sprijinul conducerii facultăţii şi al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava.

Astfel, în perioada 26 – 29 iunie 2016, prin intermediul Centrului de formare continuă al Universităţii Suceava, situat în Vatra Dornei, studenţii masteranzi în cadrul FSE au beneficiat de experienţe inedite de formare în cadrul cursului “Metode şi instrumente de educaţie nonformală”, susţinut de formatorii Lupoaea-Petrea Elena şi Lupoaea Vasile, realizat atât în spațiul academic al Centrului, cât și în mediul natural din zonă. Formatorii, cu o bogată experiență în cercetășie, non-formal și animație, au reușit să magnetizeze participanții și să îi determine să își dorească să aplice metode noi în activitățile cu copiii.

„Educația non-formală este un liant între cunoștințele teoretice și punerea lor în practică. Acest tip modern de instruire are multe avantaje: elimină stresul notelor din catalog, al disciplinei impuse, valorifică deprinderile formale și se folosește de implicarea totală a participantului, care dobândește astfel noi abilități. Metodele de educaţie non-formală nu sunt încă percepute ca fiind metode de învăţare eficiente, de aceea provocarea este legată de atitudinea profesorilor şi a părinţilor faţă de aceasta. Mulțumim USV Suceava pentru această inițiativă și avem convingerea că dacă toți profesorii ar ține în mână și cheile ușilor non-formalului, elevii ar veni cu drag la școală”, a declarat formatorul Elena Lupoaea-Petrea.

Tematica acestui curs este una actuală şi prioritară pentru educaţia de la nivel internaţional sau cel naţional, deoarece s-a constatat complementaritatea dintre formele educaţionale existente (formal, non-formal şi informal) şi necesitatea recunoaşterii competenţelor acumulate în mediul non-formal sau informal în cel instituţional.

Creşterea calităţii în educaţie nu poate fi realizată decât prin diversificarea ofertei educaţionale oferită de instituţiile formale, prin iniţierea unor proiecte care să implice elevii, părinţii şi membrii comunităţii locale pentru a contribui la dezvoltarea prin educaţie a acesteia.

Conf. univ. dr. Otilia Clipa, organizatoarea acestui curs, susține că „Formarea cu sens şi pozitivitate face parte din misiunea asumată a Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei şi a Universităţii din Suceava. Istoria formării caracterelor prin educaţie formală sau non-formală este una temeinică şi îndelungată. Astfel, încă în anii 1869 și 1873, sub Imperiul Austro-Ungar, a fost decisă înființarea a două Școli Normale – una la Suceava și alta la Cernăuți –, iar implicarea activă şi semnificativă a cadrelor didactice în creşterea calităţii educaţiei informale a avut loc prin dezbaterile organizate de învăţători  încă de acum 142 de ani! Toate aceste activităţi educaţionale au avut atunci un rol important, în cadrul acestor manifestări fiind dezbătute cele mai actuale probleme ale învățământului și propuse soluții pentru optimizarea situației existente prin chiar modificarea legii învăţământului. Istoria îndelungată a formării formatorilor, dar și implicarea activă în viața comunității prin activități de formare și dezvoltare sunt dătătoare de speranță pentru re-învierea spiritului bucovinean educațional, un spirit care îndrăznește să propună soluții viabile pentru sistemul de învățământ, un spirit care experimentează, interoghează și aduce calitate în formarea și cercetarea din domeniul Științelor Educației. Prezenţa în număr mare a masteranzilor Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei (peste 30 de cadre didactice), precum şi impactul pe care această acţiune îl poate avea la nivelul comunităţii ne bucură şi demonstrează că există o comunitate vie, puternică, în spiritul Almei Mater Sucevensis, care are ca misiune fundamentală formarea de calitate a cadrelor didactice. Astfel, masteranzii au creionat şi format o atitudine nouă asupra relaţiilor educaţionale dintre profesor şi elev şi au dobândit abilităţi de facilitator, animator socio-educativ şi formator”.

Fiind o oportunitate de învăţare experienţială, activităţile şi aplicaţiile numeroase au presupus şi reflecţii asupra celor trăite pentru ca masteranzii să fie capabili să re-cadreze propriile experienţe educaţionale şi să identifice elemente de formare utile devenirii personale ca experţi în domeniul educaţiei nonformale.
Întreaga activitate a avut un dublu scop: de exersare a abilităţilor pedagogice, dar şi de trăire a unor valori fundamentale umane precum generozitatea, cooperarea, responsabilitatea, comunicarea autentică.

„A fost o poveste frumoasă, scrisă de cadre didactice inimoase și dornice să maximizeze învățarea prin minimalizarea constrângerilor. Ne-am activat resurse pe care nu credeam că le avem, ne-am depășit limitele și am valorificat aptitudinile fiecăruia dintre noi, învățând să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine și pe cei din jur. La finalul cursului ne-am propus să stabilim relaţii mai strânse între formal şi non-formal în sistemul de învăţământ, să motivăm și să inspirăm alți colegi, dar și să dezvoltăm noi proiecte care să dezvolte oamenii și să răspândească bucurie în rândul elevilor, profesorilor și părinților”, a concluzionat Dorina Fărtăiș, masterand al Facultății de Științe ale Educației şi coordonator al întregii activităţi.

comments

comments




Leave a Reply

avatar