S-a mai domolit entuziasmul pe la terasele pline, până mai ieri, de suporteri ai Naționalei. Nu că nu mi-ar plăcea asta. Dimpotrivă! Încurajez entuziasmul în orice domeniu, pentru că poate fi motorul.
Iar eu spun mereu că orice vis este posibil, atâta vreme cât îți dorești suficient de mult și investești resursele necesare. Adaug aici și condiția de a fi realist, pe lângă cea de a îndrăzni mai mult pe temelii viabile.
M-am lăsat și eu prinsă de entuaziasmul calificării la Euro, deși trebuie să recunosc că, de ceva vreme, îmi făcusem obiceiul de a schimba după primele 5 minute canalul, dacă pe el se difuza un meci din fosta “Ligă a lui Mitică”. Am urmărit, în schimb, aproape toate meciurile din Cupa Campionilor. Pentru că era vorba despre FOTBAL.
Dar ce este fotbalul, de fapt, dincolo de jocul în sine purtat pe teren? Sau ce ar trebui să fie? Un amestec în cantitați echilibrate de pasiune și afaceri, de bucurie copilărească și câștig ce se încadrează în legalitate, cred. Nu știu ce este prin alte părți, dar la noi sigur mixtul acesta e total dezechilibrat și nu miroase deloc bine… La noi, fotbalul miroase mai mult a bișniță. E condus de personaje din piese jucate de Birlic, regulile fiind făcute de pușcăriașii de lux ai României.
Și-atunci, te întrebi cum de te mai lași molipsit de entuaziasmul unei calificări la Euro și mai speri… Dacă însuși un jucător proaspăt ieșit de pe teren, întrebat ce i-a lipsit echipei României în egalul cu Elveția a răspuns: “Dorința de a câștiga. Elvețienii și-au dorit mai mult.” Trag concluzia că românii și-au dorit mai puțin. Păi, de ce? Ești fotbalist doar pentru că ți-a pus tata ghetele în picioare cu gândul că se câștigă bine? Ai venit în Franța doar ca să vezi Turnul Eiffel pe banii Federației?
Respir adânc, expir… timp de 5 secunde și revin cu calm la realitate. Aceea că ne-am dorit cu toții calificarea în sferturi. Antrenori, jucători, staff sau suporteri. Și ne-am dorit-o mult, chiar peste suficiență. Doar că, la acest moment, nu se poate mai mult pentru fotbalul românesc. A fost chiar performanță că s-a ajuns în Franța. Se va putea, însă, mai mult, când fotbalul românesc va fi altceva decât un business în care se bălăcesc ca într-o băltoacă diverse personaje sinistre. Atunci când fotbalul va fi, cum spuneam, un amestec echilibrat de pasiune, bucurie și câștig legitim.
Diseară mă uit la fotbal. Cu aceeaași pasiune, cu același entuziasm și cu speranțe îndreptățite de a vedea fotbal. Nu joacă România…
Leave a Reply