full screen background image

Incendiu violent în Paris. Cinci persoane au murit

Un puternic incendiu a cărui cauză nu a fost încă stabilită a dus la moartea a cinci persoane luni seară într-un imobil din Saint-Denis, o cunoscută periferie din regiunea pariziană, potrivit unor surse concordante, citate de AFP.

Incendiul a izbucnit la ora locală 19:15 într-un imobil unde locuiau mai multe familii şi s-a răspândit rapid pe casa scării, care era din lemn şi care, potrivit unor martori, era plină cu valize şi diverse alte obiecte.

Pompierii au reuşi să salveze şase locatari în ‘condiţii dificile’, deoarece structura imobilului s-a prăbuşit parţial, iar uşile blindate au făcut dificil accesul la ei, a explicat la faţa locului purtătorul de cuvânt al pompierilor, căpitanul Yvon Bot.

Incendiul, pentru care au fost mobilizaţi 80 de pompieri, a fost stins în jurul orei locale 22:30. Însă abia patru ore mai târziu pompierii au descoperit trupurile calcinate a cinci persoane rămase blocate în apartamentul lor de la etajul trei.

Victimele nu au fost încă identificate, dar se pare că ar fi vorba de a o mamă şi de cei trei copii ai săi – două fete de 12 şi 21 de ani şi un băiat de 15 ani -, precum şi de o prietenă a mamei, conform mărturiilor vecinilor.

Potrivit unor martori, tatăl a sărit pe fereastră pentru a scăpa de flăcări şi a fost rănit, însă viaţa nu i-ar fi pusă în pericol. Un alt locatar din imobil a sărit la rândul său pe fereastră.

Unsprezece persoane au fost rănite în total, dintre care nouă uşor. Poliţia judiciară locală a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale incendiului.

comments

comments




Leave a Reply

avatar