full screen background image

Bărbat din Vicovu de Sus arestat, după ce a fost prins conducând, cu permis fals, o autoutilitară

O patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti s-a sesizat, miercuri, despre faptul că, în jurul orei 09.40, un bărbat, de 40 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, a condus autoutilitara, pe DJ 178F, pe raza comunei Frătăuții Vechi, fiind implicat într-un eveniment rutier, cu o autoutilitară.

Cu ocazia verificărilor, conducătorul auto a prezentat polițiștilor un permis de conducere emis de autoritățile spaniole.

În urma interogării bazelor de date, s-a constatat faptul că bărbatul nu figurează cu permis de conducere emis străin și nici cu permis valabil pe teritoriul României.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de “conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, “uz de fals” și “instigare la fals material în înscrisuri oficiale”, ce va fi soluționat procedural.

Faţă de autor, s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca, în cursul zilei de joi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive.

comments

comments




Leave a Reply

avatar