full screen background image

26 mai – Începe cu o pauză

Se tot vorbește, în ultima vreme, despre lipsa unei educații emoționale în școlile românești.

Unii spun că este o cerință absolut necesară a societății în care trăim, alții că e doar un moft. Că ei au crescut mari și frumoși, că și-au găsit un job și și-au întemeiat o familie, chiar și fără a fi fost educați în școală suplimentar emoțional. Iar dacă, uneori, mai calcă strâmb în privința emoțiilor sau a felului în care și le exprimă, nu se face gaură în cer.

Suntem cu toții oameni, ne enervăm și ne certăm, apoi ne împăcăm și o luăm de la capăt. E drept și asta… Suntem, cu toții, oameni. Doar că generațiile mai tinere de astăzi nu se dezvoltă în aceleași condiții în care au făcut-o părinții lor. Trăiesc într-un ritm mai alert, cu informații ce se succed cu viteză, într-un timp în care viteza, dar și modul de reacție, pot fi totul. Și-atunci, chiar dacă în școală nu au parte de educație emoțională cum se cuvine, o pot primi în doze mai mici în familie.

Iar prima doză de educație emoțională pe care o pot consuma cu ușurință, după ce au învățat să numere măcar până la 10, este regula celor 90 de secunde. Oamenii de știință au descoperit că efectul “chimic” al unei emoții puternice durează adeseori 90 de secunde. Că durează un minut și jumătate ca un hormon să își facă dispărută prezența din corpul tău, după ce acesta a fost eliberat în organism.

Cortizolul, hormonul stresului, se supune și el la aceste reguli. Deci, emoțiile sunt reacții chimice. Pe care putem învăța să le controlăm, pas cu pas.

Primul pas ar fi ca, în situația apariției unei emoții puternice, să încerci să iei o pauză. Înainte de a reacționa. Sunt și eu om, iar să număr până la 90, înainte de a reacționa în vreun fel, mi se pare mult. Dar până la 10, s-ar putea să-mi iasă. Deci, ce facem prima dată? Luăm o pauza de 10 secunde. La finalul căreia am putea vedea cu alți ochi conflictul și reacționa atât în interesul nostru, cât și al celui cu care ne aflăm în conflict.

Vă spun că e testat acest prim pas și funcționează! Așa cum funcționează și dozele de educație. Fără reacții adverse periculoase.

comments

comments




Leave a Reply

avatar