full screen background image

Registrul agricol în format electronic, implementat în 15 localităţi sucevene

consiliu jud sigla     La sediul Consiliului Județean Suceava, a avut loc, marți, 27 ianuarie, o întâlnire de lucru, organizată în cadrul proiectului “Implementarea de soluţii e-guvernare la nivelul a 15 unităţi administrativ-teritoriale (U.A.T.) din Judeţul Suceava III” – COD SMIS 48457.

Proiectul “Implementarea de soluţii e-guvernare la nivelul a 15 U.A.T.-uri din Judeţul Suceava III”, finanțat prin Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, este implementat de Consiliul Județean Suceava în parteneriat cu  U.A.T.-urile: Arbore, Baia, Ciprian Porumbescu, Dărmănești, Dolhasca, Drăgușeni, Fălticeni, Forăști, Horodniceni, Ilișești, Izvoarele Sucevei, Preutești, Râșca, Udești, Vadu Moldovei.

Obiectivul proiectului: Creşterea eficienţei, eficacităţii şi calităţii serviciilor oferite de administraţia locală prin eficientizarea activităţii de înregistrare şi gestiune a Registrului Agricol şi a fluxurilor şi documentelor asociate activităţii operative a primăriilor, utilizând mijloace specifice tehnologiei informaţiei şi comunicaţiei.

La întâlnirea condusă de către Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Ioan NECHIFOR, au fost prezenți primarii, ca reprezentanți ai UAT-urilor partenere, reprezentanți ai firmei S.C. Expert One Research S.R.L. București, firmă care implementează “Sistemul Informatic Integrat”, precum și echipa de implementare a proiectului.

Au fost prezentate avantajele implementării acestui proiect, economiile care se realizează la bugetul UAT – urilor partenere în proiect prin echipamentele hardware și software achiziționate prin proiect și prin asigurarea mentenanței proiectului de către Consiliul Județean Suceava pe o perioada de 5 ani de la finalizarea proiectului.

În acest moment, se derulează etapa de proiectare și implementare a “Sistemului Informatic Integrat”.

Proiectul are o valoare totală de 6.734.654,52 lei, din care valoarea de 6.599.961,43 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă.

Contractul de finanțare a fost semnat în data de 03.12.2013 și are o perioadă de implementare de 18 luni.

comments

comments