full screen background image

DIICOT cere președintelui Iohannis un aviz pentru urmărirea penală a patru foști miniștri

Procurorii DIICOT îi cer președintelui Klaus Iohannis un aviz pentru urmărirea penală a patru foști miniștri, în dosarul Rompetrol 2. Este vorba despre Sebastian Vlădescu, Gheorghe Pogea, Mihai Tănăsescu și Dan Ioan Popescu, care sunt acuzați de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare, potrivit unui comunicat al DIICOT.

Procurorii DIICOT arată că ”în cauză există suspiciunea rezonabilă că   în perioada septembrie-octombrie 2003, ministrul Finanţelor Publice,   Tănăsescu Claudiu Mihai şi ministrul economiei şi comerţului, Popescu Ioan Dan şi-au exercitat cu rea credinţă atribuţiile de serviciu, în urma unei înţelegeri cu Patriciu Dan Costache, George Philip Stephenson şi Nicolcioiu Alexandru, în sensul iniţierii şi promovării OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale S.C.Rompetrol Rafinare S.A. la data de 30.09.2003 în cuantum de aproximativ 603.000.000 USD au fost convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice”.

În urma activității infracționale, mai arată procurorii, în ședința de Guvern din data de 24 octombrie 2003 a fost adoptată OUG 118/2003 cu nerespectarea prevederilor legale.

”În ceea ce îl priveşte pe Popescu Ioan Dan, acesta a continuat să sprijine grupul infracţional organizat iniţiat de către Patriciu Dan Costache şi după încetarea calităţii de ministru depunând mărturie în cauza arbitrală a ARB/06/03, pendinte în faţa Centrului Internaţional de Reglementare a Disputelor Relative la Investiţii (ICSID), în favoarea Rompetrol Group, declaraţie în care a făcut afirmaţii neadevărate”, se mai arată în comunicatul citat.

”S-a reţinut că Vlădescu Sebastian, ministrul Finanţelor Publice în perioadele 22.08.2005 – 5.04.2007 ; 23.12.2009 – 3.10.2010 precum şi Pogea Gheorghe,  ministrul Finanţelor Publice în perioada 22.12.2008-23.12.2009, cu rea credinţă, nu au respectat dispoziţiile art. 8 al.2 din OUG 118/2003 modificată prin Legea 89/2005 potrivit cărora “ în termen de 6 luni de la data emiterii, prin hotărâre a Guvernului, obligaţiunile vor fi înregistrate la Oficiul de Evidenţă a Valorilor Mobiliare pentru tranzacţionarea acestora pe pieţele reglementate, în condiţiile regulamentului aprobat în acest scop de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare” şi au blocat adoptarea hotărârii de guvern care să permită vânzarea obligaţiunilor pe Bursa de Valori Bucureşti, iar statul român să-şi recupereze creanţele”, se mai precizează în comunicatul DIICOT.

comments

comments




Leave a Reply

avatar