full screen background image

În Bulgaria au fost confirmate nouă cazuri de dermatoză nodulară contagioasă a bovinelor, boală la care România este expusă cu risc imediat

De la jumătatea lunii aprilie, în Bulgaria au fost identificate nouă cazuri de dermatoză nodulară contagioasă a bovinelor, iar România este expusă unui risc ridicat, dat fiind modul în care evoluează această boală în țara vecină, avertizează ANSVSA.
”Conform Codului Animalelor Terestre al OIE, o ţară infectată şi care desfăşoară activităţi de eradicare îşi poate recăpăta statutul de „liber de boală” după trei ani de la confirmarea şi eradicarea ultimului focar, ceea ce ar însemna pierderi economice foarte importante pentru operatorii economici crescători de bovine”, se arată într-un comunicat al ANSVSA.

Autoritatea mai transmite că vaccinurile pentru această boală nu sunt omologate pentru Uniunea Europeană, iar opțiunea vaccinării oricum nu este fezabilă pentru România acum, având în vedere că vaccinarea se face cu un vaccin omolog viu, iar ţara care îl utilizează se consideră, din punctul de vedere al statusului de sănătate, o ţară infectată.

ANSVSA mai susține că a informat și pregătit autoritățile veterinare județene în legătură cu evoluţia bolii, cu necesitatea informării şi conştientizării fermierilor crescători de bovine şi pentru intervenţia în cazul focarelor de boală.

comments

comments




Leave a Reply

avatar