full screen background image

Tiberius Brădățan (PSD) şi-a depus candidatura pentru funcția de primar al municipiului Suceava

Doctorul Tiberius Brădățan, candidatul PSD pentru funcția de primar al municipiului Suceava, și-a depus joi candidatura la Biroul Electoral Municipal.

Alături de el au fost și ceilalți membri de partid care candidează pentru Consiliul Local, parlamentarii PSD Ovidiu Donțu și Ioan Stan, dar și Ecaternia Andronescu și președintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor.

Pe lista de consilieri locali primele locuri sunt ocupate de BRĂDĂȚAN, VASILE MOCANU, EUGEN GIRIGAN, DOINA COCRIȘ, CORNEL GROSAR și FLORIN CRISTESCU.

Ecaterina Andronescu a venit special de la București pentru a-l susține pe Tiberius Brădățan.

Ea a spus că se impune un parteneriat mai strâns între administrația publică și Universitatea suceveană pentru dezvoltarea armonioasă și creșterea gradului de civilizație a municipiului Suceava.

Cătălin Nechifor a numit-o pe Ecaterina Andronescu nașa organizației PSD Suceava și a invitat-o să-și petreacă Paștele în Bucovina.

Tiberius Brădățan a spus că unul dintre proiectele sale importante este crearea unui parc industrial, care să ajute la dezvoltarea zonei de nord a Moldovei.

De asemenea, el a mai adăugat că administrația locală trebuie să se implice mai mult în dezvoltarea econimică și culturală a orașului.

Brădăţan a venit cu ideea înființării unor Primării locale în cartierele Burdujeni și Ițcani.

psd

comments

comments




Leave a Reply

avatar