full screen background image

Şeful Serviciului Județean de Ambulanță solicită personal și mașini

saj     Noul șef al Serviciului Județean de Ambulanță, doctorul Alexandru Lăzăreanu, vrea să aducă îmbunătățire considerabile în instituția pe care o conduce.

Lăzăreanu a declatat, vineri, că, în primul rând, solicită personal, dar și mașini de ambulanță.

Mai mult, el dorește să construiască garaje pentru autospeciale, atât în Suceava, cât și în teritoriu.

De asemenea, doctorul Alexandru Lăzăreanu dorește să modernizeze și să extindă spațiile în care personalul medical și ambulanțierii își desfășoară activitatea atunci când nu sunt plecați în misiuni.

0:00

Serviciul Județean de Ambulanță din Suceava duce lipsă acută de personal, fiind întâlnite și cazuri în care substațiile nu au nici un medic.

Totodată, parcul auto al serviciului este învechit, doar două autospeciale având sub 160.000 de km parcurși.

comments

comments