full screen background image

Ședința ordinară a Colegiului Prefectural Suceava, la Palatul Administrativ

colegiu pref 2706     Ședința ordinară a Colegiului Prefectural Suceava are loc miercuri, de la ora 10, în sala “Bucovina” a Palatului Administrativ.

Pe ordinea de zi se află 4 informări.

Astfel, împuternicitul Inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, Liviu Oniu, va prezenta acţiunile desfăşurate pentru asigurarea siguranţei în incinta şi în zona unităţilor de învăţământ preuniversitar, în primul semestru al anului școlar, rezultatele obţinute şi starea infracţională înregistrată.

Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Andrei Ianovici, va supune atenţiei celor prezenţi o informare privind asigurarea cu resurse umane, materiale şi financiare la nivelul cabinetelor medicilor de familie, a unităţilor spitaliceşti cu paturi şi a serviciului de ambulanţă.

Măsurile de supraveghere şi control întreprinse de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava în procesarea, depozitarea, comercializarea, transportul produselor de origine animală şi nonanimală, precum şi abatorizarea şi mişcarea animalelor în perioada Sărbătorilor Pascale vor fi prezentate de Laurenţiu Leon Postolache, director executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava.

Şedinţa se va încheia cu o informare privind măsurile legale dispuse pentru monitorizarea pieţei de produse şi servicii specifice Sărbătorilor Pascale, prezentată de Vasile Latiş – comisar şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava.

comments

comments