full screen background image

Un televizor defect a provocat un incendiu la o gospodărie din localitatea Pleşa

received_920124948072389     Pompierii militari de la Garda de Intervenţie Gura Humorului au intervenit, miercuri, cu două autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria numitei K.M., din satul Pleşa, comuna Mănăstirea Humorului.

La sosirea echipajelor, ardeau casa şi anexele gospodăreşti, existând pericolul de propagare la proprietatea învecinată.

Toate construcţiile afectate de flăcări erau din lemn, cu învelitori din şindrilă, acest lucru favorizând dezvoltarea cu rapiditate a incendiului.

Din cauza drumului accidentat, imposibil de parcurs cu autospecialele cu apă şi spumă, pompierii au fost nevoiţi să desfăşoare un dispozitiv de furtunuri de peste 500 de metri, până la locul intervenţiei.

Incendiul a fost anunţat la ora 12:02 şi lichidat la ora 17:30.

Au ars casa de locuit, pe o suprafaţă de 64 de metri pătraţi, şi bucătăria de vară şi şura, construcţie corp comun, pe o suprafaţă de 60 de metri pătraţi.

Au mai ars şi s-au degradat obiecte de mobilier, materiale textile, aparate electrocasnice, circa 4 tone de fân şi documente personale.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un televizor cu defecţiuni.

Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii militari au salvat gospodăria învecinată.

comments

comments